Editura Evenimentul si Capital

Ioana Marina Popovici, condamnată în dosarul 'Trofeul calităţii', va fi eliberată condiţionat

Marina Popovici
Autor: | | 2 Comentarii | 884 Vizualizari

Ioana Marina Popovici, una dintre persoanele condamnate în dosarul \'Trofeul calităţii\' alături de fostul premier Adrian Năstase, va fi eliberată condiţionat, în urma unei decizii definitive dată de Tribunalul Prahova.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunalul Prahova au respins, marţi, ca nefondată contestaţia formulată de procurorii DNA împotriva sentinţei din 19 februarie a Judecătoriei Ploieşti, care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru liberarea condiţionată a Ioanei Marina Popovici, încarcerată la Penitenciarul Târgşor, şi a admis cererea condamnatei, dispunând punerea ei în libertate, potrivit Agerpres.

  • Decizia Tribunalului Prahova este definitivă.

Ioana Marina Popovici, care a fost trimisă în judecată în ianuarie 2009 pentru spălare de bani în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, a fost condamnată în iunie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul 'Trofeul calităţii'.

În acelaşi dosar, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate