Între noi e totul bine! O comedie poloneză scrisă, parcă, pentru România

Între noi e totul bine! O comedie poloneză scrisă, parcă, pentru România

Piesa „Între noi e totul bine”, de Dorota Masłowska, va avea premiera oficală duminică 27 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Pictura a Naţionalului din Bucureşti.

 Radu Afrim, regizorul piesei ne-a explicat de ce se râde la un text ... plin de tristeţi.

Evenimentul zilei: În prezenarea piesei am văzut că se vorbeşte despre pace şi război, nenorocirile celui de al Doilea Război Mondial şi multe alte chestiuni... negre. Se râde la piesa aceasta?

Radu Afrim - Se râde tot spectacolul de nişte lucruri despre care, sincer, nu ştiu dacă eu aş râde înafara teatrului. Însă autoarea piesei are un umor nebun, scoate comicul din problemele cele mai serioase ale societăţii noastre. Trebuie să vă spun că se vorbeşte despre Polonia contemporană şi cea din amintirea celor ce au trăit al doilea război. Însă, de la un moment dat, ţi se pare că auzi „Romania” în loc de Polonia. Pare scris pentru noi. Cred că de aia e cumplit de comic. Sigur, umor negru. Apoi, către final cred că ţi-e pur şi simplu imposibil să mai râzi. Se lasă cu fiori pe şira spinării.

- Am văzut, de asemenea, câteva fotografii în care apar personajele din această piesă. Acotiri au suferit nişte transformări uluitoare...

- Am lucrat câteva luni la spectacol, actorii joacă mai multe roluri, pe unii nu i-aţi mai văzut niciodata aşa, deşi joacă mult. Marius Manole are un rol irezistibil de bătrânică şi unul de actor isteric de film, Dorina Chiriac e o fetiţă rătăcită printre generaţii reale şi virtuale, dar mai e şi un regizor care nu poate să scrie scenariul la filmul „Calul care mergea călare”, film care, deşi nu a fost făcut, a luat toate premiile prin festivaluri. O să vedeţi o zi de filmare cumplit de haioasă, cu echipă abulică, Istvan Teglas joacă vreo cinci roluri, printre care pe Marlene Dietrich, pe Klaus Nomi, îl joacă şi pe Istvang dar şi pe Monika, actriţa care doarme pe o sofa din fotoshop, Cezar Antal e unchiul Maurycy, o relicvă a câtorva războaie, dar şi un gay simpatic, care se învârte prin platourile de filmare, Liliana Ghiţă, o incredibil de bună în rolul Halinei, mama fetiţei metaliste, iar Natalia Călin e vecina lor supraponderală, care încearcă să-şi găsească cu greu locul într-o societate sufocată de standarde de frumuseţe, o societate în care, dacă ai depăşit numărul de kilograme admise ar fi mai bine să nu te expui cu gîndurile tale cu tot.  Florentina Tilea e o ziaristă îndrăgostită de starul filmului care nu s-a făcut niciodată. 

- E, totuşi, o comedie...

  - E primul meu spectacol de la TNB, în care mi-am propus, printre alte lucruri, poate mult mai importante, să fac lumea să râdă. Am lucrat la el câteva luni, noi ca echipă aveam nevoie să ne simţim bine împreună, lucru care s-a şi întâmplat,  aşa că între noi, deocamdată, e totul bine.

- Concluzii...

- Nu sunt un fan al teatrului politic, am făcut mereu teatru social fără să mă înscriu în vreun partid al regizorilor cu dureri pe partea stângă sau junghiuri de dreapta . „Între noi e totul bine” e o piesă profund umană, sunt acolo gândurile amestecate ale unei fetiţe în faţa unei integrame „gata rezolvată” pe teme politice. O integramă dintr-o revistă găsită la tomberonul istoriei. Acolo mai poţi găsi durere în borcanele de chefir, râsete la vrac, emoţie bio la pet de 2 litri. Şi nişte avioane de hârtie rămase din al Doilea Război Mondial.

 

O poveste răvăşitoare

Este  o piesă care a avut premiera mondială în 2009 şi care este montată acum pentru prima dată în România. „Vă va purta dincolo de arii geografice, de marcaje şi delimitări temporale într-o răvăşitoare poveste despre generaţii sacrificate, despre pace şi război, existenţă şi non-existenţă, dar mai ales despre haosul pogorât peste lume după cel de-al doilea război mondial, în care fiinţa şi identitatea ei naţională prea puţin mai contează, mai ales dacă eşti născut într-o ţară greu încercată istoric. Un memento dar şi un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună calitate, agrementată scenic prin momente de music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie abil conduse regizoral”, îşi prezintă TNB noua montare.

 O distribuţie de zile mari cu: Dorina Chiriac (debutând în forţă şi la Naţional!), Marius Manole (greu de recunoscut!), Istvan Teglaş,: Liliana Ghiţă, Natalia Călin, Florentina Ţilea, Cezar Antal. Scenografia Irina Moscu.

Autoarea piesei, un artist complet şi de succes

Născută în 1983 în Polonia, Dorota Masłowska s-a remarcat de la o vârstă fragedă, cucerind practic toate treptele pe care a năzuit să le urce. Dramaturg, cronicar, compozitor, solist vocal, producător muzical, Dorota Masłowska este una dintre vocile tinerei generaţii care îşi manifestă personalitatea creatoare printr-o multitudine de forme de exprimare, cu o viziune matură asupra realităţii şi o scriitură non-conformistă, jonglând, printr-un joc subtil, între poetic şi sordid, ironie şi pesimism. Debut literar fulminant, în 2002, cu romanul postmodernist „Albă ca zăpada şi roşu bolşevic” – premiul criticilor la prestigiosul Premiu literar polonez NIKE, în 2003, urmat, în 2006, de premiul NIKE pentru romanul "Păunul reginei". Şi această piesă, a doua ei creaţie dramatică, a obţinut o nominalizare în 2009, pentru acelaşi premiu. Din 2012, „Între noi e totul bine e!” montată fără întrerupere în Ungaria, Rusia, Franţa, Cehia, Suedia etc, iar autoarea este recompensată cu Premiul pentru Cel mai bun dramaturg la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Zabrze (2009), precum şi cu Premiul pentru Cea mai bună piesă a anului 2010, oferit de Ministerul Culturii din Polonia.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News