INSTANŢA a confirmat investigaţia Consiliului Concurenţei privind CARTELUL PETROLIŞTILOR din România

INSTANŢA a confirmat investigaţia Consiliului Concurenţei privind CARTELUL PETROLIŞTILOR din România

Consiliul Concurenţei a câştigat irevocabil procesul cu compania OMV Petrom. Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenței de către compania OMV Petrom Marketing, care la data încălcării legii opera benzinăriile OMV, prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piața carburanților, a transmis autoritatea într-un comunicat.

De asemenea, instanța a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenței de la 137,2 milioane lei la 109,8 milioane lei, astfel că autoritatea trebuie să restituie acum suma de 27,4 milioane lei. 

Autoritatea de concurenţă a câştigat irevocabil şi procesele cu MOL România, Rompetrol Downstream şi Eni România (care opera benzinăriile Agip). 

La sfârșitul anului 2011, Consiliul Concurenței  a sancționat şase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că cele şase companii au încălcat atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE)  prin stabilirea retragerii simultane pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium şi a stability următoarele amenzi:

- SC OMV Petrom SA (la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) - 366,5 milioane lei

- SC OMV Petrom Marketing srl (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) -137,2 milioane lei

- SC Rompetrol Downstream SRL – 159,5 milioane lei

- SC Lukoil  Romania SRL – 136,8 milioane lei

- SC Mol Romania Petroleum Products SRL – 80,2 milioane lei

- SC ENI Romania SRL - 11,1 milioane lei

 Amenzile au fost executate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).