Inspectorii de integritate îl acuză pe deputatul Niculae Bădălău de fals în declaraţii, după ce a trimis acte mincinoase la ANI

Inspectorii de integritate îl acuză pe deputatul Niculae Bădălău de fals în declaraţii, după ce  a trimis acte mincinoase la ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate, precum și posibila săvârșire a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declarații și uz de fals de către Mirela Delea, Director al Colegiului Național „Ion Maiorescu” Giurgiu, potrivit unui comunicat al instituţiei. Deputatul PSD, Niculae Bădălău, este acuzat că a trimis un document mincinos, în apărarea directorei, la ANI.

Potrivi ANI, Mirela Delea se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 martie 2013, întrucât deține, simultan cu funcția de Director al Colegiului Național „Ion Maiorescu” Giurgiu, și funcția de Președinte al Organizației Municipale de Femei a PSD Giurgiu. Astfel Mirela Delea nu a respectat dispozițiile art. 257, alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora „Directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”.

 

  • De asemenea, întrucât persoana evaluată a transmis Agenției o adresă în care făcea trimitere la înscrisuri oficiale posibil falsificate (documente ce prezintă ștersături sau adăugiri evidente față de forma lor inițială), iar, în declarațiile de interese depuse în calitate de Director al Colegiului Național „Ion Maiorescu” Giurgiu a menționat doar deținerea calității de membru PSD în scopul înlăturării posibilelor sancțiuni administrative care decurg din exercitarea simultană a funcțiilor de director al unei instituții de învățământ preuniversitar de stat și președinte în cadrul unui partid politic, au rezultat indicii privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, prevăzute de dispozițiile art. 320, alin. (1), art. 323 și art. 326 din Codul Penal al României.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Totodată, au rezultat aspecte ce constituie indicii de săvârșire a infracțiunii de fals în declarații și datorită adreselor înregistrate la PSD Giurgiu, transmise de către BĂDĂLĂU NICULAE (Președintele PSD Giurgiu), prin care acesta declara faptul că Mirela Delea nu a exercitat funcția de Președinte al Organizației Municipale de Femei a PSD Giurgiu," ANI

 

Au sesizat Parchetul

 

Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Municipiului Giurgiu în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire de către Mirela Delea a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, prevăzute de dispozițiile art. 320, alin. (1), art. 323 și art. 326 din Codul Penal al României.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Municipiului Giurgiu și în cazul lui Bădălău Niculae (Președintele PSD Giurgiu) în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 326 din Codul Penal al României.

 

Acuzaţiile ANI

 

  • Potrivit inspcetorilor, persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale din Codul Penal al României:art. 320, alin. (1), Falsul material în înscrisuri oficiale, potrivit căruia „Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”;    
  • art. 323, Uzul de fals, potrivit căruia „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată”;
  • art. 326, Falsul în declaraţii, potrivit căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

 

Potrivit sursei citate, persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.  Mirela Deleaa depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.