Incendiu la sediul primăriei municipiului Bistriţa

Incendiu la sediul primăriei municipiului Bistriţa

Incendiul a izbucnit miercuri dimineaţa în sediul primăriei municipiului Bistriţa, în aripa în care funcţionează Poliţia Locală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, incendiul a fost generat de un aparat de cafea aflat sub tensiune, informează Agerpres.

Prima intervenţie a fost asigurată chiar de către angajaţii primăriei, care au reuşit, astfel, să limiteze pagubele la mai puţin de doi metri pătraţi, fiind afectate parţial mocheta, parchetul şi un perete. A doua intervenţie a fost asigurată de pompieri.

Sediul primăriei municipiului Bistriţa se află într-o clădire de patrimoniu din centrul istoric al oraşului, situată în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice.

Ne puteți urmări și pe Google News