În Islanda încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. "Ziarul costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp) costă 50-55 euro lunar"

În Islanda încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. "Ziarul costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp) costă 50-55 euro lunar"

Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică. În plus, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com, citată de descoperă.ro. Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason "Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda", a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. "Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp - n.n.) costă 50-55 euro pe lună", a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

 

Ne puteți urmări și pe Google News