Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. Medic de trei corpuri

Autor: | | 1 Comentarii | 3214 Vizualizari

Pe 27 iulie s-au născut John Mark Deutch, Peggy Fleming, Giosue Carducci, Hans Fischer, Charles Vidor, Alexandre Dumas-fiul, Robert Marjolin, Mario del Monaco, Marcel Gafton.

Ultima zi, 27 iulie, din „festivalul morţii şi al vindecării”,  zi în care în Epidaur aveau loc tămăduiri miraculoase, dedicată medicilor prin zeul lor antic Esculap. Unele lucruri din vechile legende se găsesc şi în istoria Sfântului, măritului, marelui Mucenic şi tămăduitor  Pantelimon,  a cărui zi o pomenim astăzi, 27 iulie. Medicii ar trebui să se aplece asupra acestor istorii vechi şi înţelepte pentru că nu este suficient să peticeşti şi să dregi corpul material. Vindecarea se obţine numai dacă eşti „medic de trei corpuri” , fizic, energetic şi spiritual!

Poate cea mai mare influenţă asupra mea, provenită din familie, a avut-o Victor Costin Ştefănescu, unchiul meu, fratele mai mare al lui tata, doctor în medicină şi filozofie. Teza lui de doctorat în filozofie "Imposibilitatea vindecării" a avut numai şapte pagini. A uimit o lume. De atunci, din anii cincizeci, biletele de ieşire din spital nu mai poartă menţiunea "vindecat", ci "ameliorat", în toată lumea. 

Doctorul Victor Costin era un bărbat frumos şi un mare boier. Se îmbrăca numai în costume de in alb. Fusese chirurg de front şi salvase mii de militari. Şi acum îmi amintesc, tot din anii cincizeci, când ma plimbam cu el de mâna prin oraş, cum inţepeneau în poziţie de drepti, salutându-l, mulţi bărbaţi. Erau veteranii, cei din care scosese gloanţe şi schije şi le salvase viaţa.

Învăţase unele lucruri de la un medic german, care fusese trimis pe front urmare unei prostii pe care o făcuse într-un lagăr, tot felul de tehnici chirurgicale ciudate, dar extrem de eficiente, printre care injecţiile cu benzină "inima pământului" erau doar un fleac. 

Soldaţii îl adorau, generalii nu ştiau ce să mai facă pentru el. S-a bucurat de clemenţă şi bunăvoinţă din partea comuniştilor, pentru că nici el nici frate-său, tatăl meu, vânătorul de tancuri bolşevice, nu au vrut să "întoarcă armele". Un alt doctor, bun prieten cu Victor Costin l-a scos pe tata "şocat" şi l-a trecut în rezervă. Uneori imi spunea în glumă : "Vezi, nu i-a trecut şocul lui taică-tău. Ce pilot talentat a fost! În loc să câştige o poală de bani, s-a făcut istoric". Şi făcea un gest semnificativ, învârtind mîna la cap! 

Am invocat spiritul lui Victor Costin pentru că el mi-a spus ceva foarte important. "Medicii sunt oameni, nu zei. Unii cu multe păcate. Sunt mulţi cei care fac medicina numai pentru bani sau poziţie socială. Dar nu-i condamna în bloc. Mulţi îşi fac meseria cum trebuie. Se fac multe greşeli, fiecare medic are un cimitir."  "Unchiule", l-am întrebat, "cum este cimitirul tau, ca medic chirurg!"  Ştiam răspunsul, un coleg de al lui mi l-a spus. Cimitirul doctorului în medicină şi filozofie Victor Costin Ştefănescu ar fi fost foarte sărac, ar fi avut doar două morminte, după mii, poate zeci de mii de operaţii! Pe front făcea şi douăzeci de operaţii pe zi!

Dar şi aşa unchiul meu s-a lăsat de meserie spunând că nu mai suportă un al treilea eşec şi a început o carieră în... pedagogie şi jurnalistică. A fondat "Tribuna Şcolii" şi apoi s-a ocupat ani buni de revistă. Uneori, la început, el scria toată revista! Unchiul Costin a fost primul medic de trei corpuri pe care l-am cunoscut. Vindeca, adică ameliora, corpul fizic, energetic şi pe cel spiritual. Spiritualitatea lui a fost complicată şi de nepătruns pentru tânărul care eram. A scris versuri, a cântat la chitară şi la clarinet, a pictat ca un pictor adevărat. A fost doctorul personal al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi al lui Fidel Castro. S-a întors din Cuba, mai curând a evadat de acolo, Fidel nu voia să-l mai lase să plece, ca să descopere izvoarele Oltului şi ale Mureşului. A scris o monografie excepţională despre staţiunile balneo-climatice şi sursele de vindecare, ameliorare, alternative din România. 

Avea şi păcate unchiul, cum să nu! Fuma două-trei pachete de ţigarete pe zi. Numai tutun blond, de Virginia, ţigarete fără filtru întotdeauna puse într-un portţigaret din fildeş şi aur, cadoul regal al unui potentat din Africa, a cărui viaţă o salvase. A făcut 33 de infarcturi. Când simţea că se apropie criza, se ducea la spitalul de două străzi mai departe, cerea oxigen şi ruga să i se facă o injecţie, din fiola preparată de el. Numai bunul Dumnezeu ştie ce preparat era. La a 34-a criză s-a întâmplat să fie de gardă o proastă, o stagiară stupidă, era sărbătoare. Nu i-a făcut injecţia pe care i-a dat-o doctorul în medicină, ci a respectat procedura. Unchiul a intrat în fibrilaţie şi a murit câteva minute mai târziu, nu înainte de a declara: „Ştiam eu că prostia este mortală!”

Unchiul Victor Costin, medicul de trei corpuri, a cerut, prin testament, să fie incinerat. Urâtă chestie, a stârnit multe discuţii în familie. Totuşi, i s-a respectat voinţa. Am fost şi eu la crematoriul „Cenuşa”, cred că astăzi este dezafectat. Mă întorsesem de la dracu cu cărţi, tocmai din Sudul Africii ca să fiu acolo. Nu vă mai plictisesc cu amănunte, sunt triste şi macabre, dar tot o să vă spun un fel de glumă tragică. Am ieşit afară din crematoriu, toţi bărbaţii familiei, ca să facem un ultim ritual cerut de unchiul cel cu trei corpuri: să fumăm o ţigare „Virginia” în amintirea lui! Când, din coşul crematoriului, cade o cenuşă deasă peste noi. „Uite, ninge cu Victor!” a glumit tata, de obicei, atât de sobru. Am răs cu toţii, mult, un râs nervos, care curând s-a transformat în plâns. Doctorul în medicină şi filozofie Victor Costin Ştefănescu, avea într-adevăr, trei corpuri! Corpul lui spiritual este mereu cu mine!  

Moarte, vindecare, adică ameliorare, viaţă, oare ce sens aveau la strămoşii noştri, dacii? Răspunsul se găseşte adânc în sufletul nostru.

Viaţa şi moartea sunt ipostaze ale Forţei şi numai dacă Forţa este cu voi puteţi cuprinde aceste mari adevăruri. Până la urmă viaţa, moartea, spaţiul, timpul şi gândul nu sunt chiar aşa de diferite, gândiţi-vă puţin la acest lucru, tineri lupi, padawani şi hobbiţi, poate până mâine, pentru că o ştiţi cu toţii, mâine, în definitiv, este o altă zi!

 

BERBEC   Unele planuri ale tale, mai ambiţioase, se pot realiza astăzi, ai mijloacele necesare şi stelele spun că ai şi noroc. Dar, nu te grăbi să schimbi ceva din rutina vieţii tale, din obiceiuri. În relaţiile amoroase, in familie sau in cuplu nu te lăsa condus numai de propria incapatanare, incearca sa negociezi si sa aflii si parerea celui drag. Sănătatea este în general bună, dar protejează-ţi capul care în mod tradiţional este de natura zodiei Berbecului. Traieste in prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasa planurile complicate şi strategiile iscusite. In a doua parte a zilei cumparaturile si vizitele sunt avantajate.

TAUR  Evenimente fără importanţă şi oameni mediocri, sau numai stupizi, te atrag în discuţii fără sens şi finalitate. Pierzi timpul cu graţie şi astă numai din cauza ta. Căldura te trage la lene! Influenţe astrale puternice te favorizează in ceea ce priveste sanatatea si intretinerea corpului tău. Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte. Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Evident, pentru că să faci parte din această schimbare, nu trebuie, în primul rând, să te enervezi! În al doilea şi în al treilea rând – nu trebuie, din nou, să te enervezi!

GEMENI  Toată lumea ştie că eşti capabil să realizezi proiectele pe care le-ai abordat, numai tu ai îndoieli! De fapt cunoşti foarte bine ce-i de făcut, trebuie doar să aştepţi momentul potrivit.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent(ă) la noii furnizori sau clienţi.  Trebuie sa incepi sa faci economii, fară să-ţi schimbi esential felul in care traiesti – economia este arta prin care obtii maximum de la viata. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea inutilă la curentul de aer. Banii sunt bine aspectaţi – poti valorifica obiectele inutile din căminul tau!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate