Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. Divanul Persan. Cântăreții din Bagdad

Radu Ștefănescu
Autor: | | 1 Comentarii | 3695 Vizualizari

Pe 28 martie s-au născut: Raphael, Fra Bartolomeo, Sf. Tereza de Avila, Aristide Briand, Dick Bogarde, Maxim Gorki, Emeric Ienei, Victor Tulbure, Laura Badea.

În calendarul creştin ortodox, pe 28 martie sunt Sfinţii: Ilarion cel Nou şi Cuv. Ştefan, făcătorul de minuni. Nimic în ”Kalendar”.

”Evenimentul Zilei” din 28 martie 1964 – primul radio-pirat, ”Radio Caroline”, începe să transmită dintr-un loc aflat cu puţin în afara teritoriului Marii Britanii. „Tabloidul perfect”, fiind o reţetă de mare succes financiar, a corupt şi transformat, în timp, toată mass media. Adevărul fiind înlocuit cu opinia, informaţia cu zvonul, educația cu distracția şi adevărul cu interesul comercial, sau politic - „Domnilor jurnalişti, sunteţi nişte piraţi!” – titra exact zece ani mai târziu, pe 28 martie 1974, "The Telegraph" sigur, ca să arate că prestigiosul cotidian a rămas de parte ”bună” a presei. Întotdeauna trebuie să decizi de ce parte ești!

Și eu am decis. Sunt de partea Papei de la Roma. Mai catolic decât Papa! M-am uitat, duminică la prânz, la ceremonia din Piazza San Piedro, de la Vatican. La ”Urbi et Orbi”. Prin Skype, de la câțiva prieteni care se aflau în piață și prin TV Vatican, pe net. Papa Francisc a fost criticat, fără motiv și esență, în ultimile zile. A fost amenințat cu moartea. Răspunsul Suveranului Pontif: s-a expus timp de o jumătate de oră, o țintă perfectă, în papamobilul lui, în piață. Un „sniper”, un țintaș de elită, sau o dronă, nu-l putea rata, alb și expus, o țintă sigură, în picioare, în papamobilul care nu mergea cu viteză. M-am uitat cu atenție la gărzile lui care înconjurau papamobilul. În special la șeful lor, un tip ras în cap care mergea pe jos în partea stângă a Papei. Aveau figuri de oameni împăcați cu soarta lor. Probabil că primiseră binecuvîntarea Papei, înainte de a pleca în misiune. Pașaportul pentru Paradis. Prin aceasta Papa Francisc a spus celor aproape un miliard și jumătate de creștini: eu nu pot decât să slujesc credința iubirii, reconcilierea, iertarea, dar, dacă vreți, vă pot oferi un martir, pe mine! Papa Ratzi trage să moară, musulmanii năvălesc în Europa, războiul mondial bate la ușă. Papa Francisc nu este un războinic, cum a fost Sfântul Ioan-Paul al II-lea. Pe el l-au împușcat musulmanii, dar prin Voia Domnului a supraviețuit. Dar așa cum Iisus s-a oferit să se jertfească pentru toți oamenii, la fel Papa Francisc s-a expus duminică martiratului, în ziua Paștilor. Papa Francisc nu poate să facă și să spună decât ceea ce este conform canonului rangului său, dar își poate oferi viața pentru un ideal superior.

Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți în sufletul meu se duce o mare luptă. Am trăit în Orient o viață de om. Îmi place Orientul, arta de acolo, cultura, obiceiurile, covoarele persane, poeziile lui Hafez, Saadi, baba Taher și mai mult decât oricine, rubaiatele, catrenele, lui Omar Khayyam. Muzica lui Umm Kulthum, Homeira și a lui Ravi Shankar. Zourkhane, Casa Puterii. Templele Focului, unde am fost primit cu prietenie. Mâncarea picantă, delicioasă, pregătită cu artă. Am fost acceptat între sufi și am dansat și am spus poezii de dragoste pe Lună plină. Ruinele semețelor orașe din antichitate, deșerturi misterioase, cărți și arme vechi - magia Orientului!

Acum niște golani ucigași vin și spun că sunt toate acestea, cu toate că eu știu că nu este așa. Furia mea este cu atât mai mare, pentru că eu știu, am fost acolo, să nu care cumva să-i primiți în țara mea, în țara lupilor!

Și ca să vedeți că nu sunt supărat, doar îmi curăț pușca, vorba iepurașului, o să reiau, la crerea domniilor voastre, cerere insistentă, Divanul Persan. Știu că realitatea de zi cu zi este seacă, tristă și capitalistă. Așa că vă înțeleg că aveți nevoie de un moment de legendă, de poveste, în care gândurile domniilor voastre să zboare, nu să se târească. Ascultați și luați aminte la pilda cântăreților din Bagdad:

Marele Harun al-Rashid, emirul dreptcredicioşilor, a avut mari probleme în timp ce se războia cu sirienii şi armatele împăratului din Bizanţ. A trebuit să angajeze mercenari pe bani grei, oastea nu îi ajungea să facă față pe două fronturi. Armate plătite cu banii împrumutaţi de la negustorii din Bagdad. Asta pe lângă cheltuielile uriaşe făcute cu propriile oşti. 

Războiul mergea greu şi victoriile erau rare, cu toate că una peste alta, nimeni nu mai punea la îndoială rezultatul final. Totuşi, negustorii aveau nevoie de bani şi de camăta cerută ca să echipeze corăbii şi să le trimită în Indii şi în China, pentru mătăsuri şi mirodenii. Mai întîi cu capul plecat şi cu supuşenie, apoi din ce în ce mai cu obrăznicie, negustorii se prezentau la curtea lui Harun şi cereau banii înapoi şi cu dobânda ce li se năzărea. Harun asculta fără să clipească, ba chiar îl oprea pe prea supusul şi credinciosul Jaffar, care era gata să scoată sabia de Damasc din teacă la auzul vorbelor nu prea protocolare ale negustorilor. Harun le mulţumea negustorilor pentru „vorbele înţelepte şi drepte” şi le promitea că la sfârşitul războiului, când se va bucura de fructele cuceririi le va da banii înapoi „îndoit şi întreit”. Până atunci să facă bine dreptcredincioşii negustori şi să aibă răbdare. „Da, dar până când?”, zâmbeau rău negustorii frecînd din degete după banii împrumutaţi. „Sunt pe aceiaşi corabie cu voi, spunea Harun, dacă oştile mele pierd războiul, eu îmi pierd tronul şi capul iar voi câteva sute de dinari !”

Negustorii vizibil nemulţumiţi duceau mâna la frunte la gură şi la inimă şi apoi plecau retrăgându-se cu spatele. Gestul dreptcredincioşilor era de data asta „că atât timp cât vor vedea lumina soarelui şi le va mai bătea inima în piept, negustorii vor cere în gura mare înapoi banii”, spunea Jaffar. De la un timp vizitele negustorilor s-au mai rărit în schimb au apărut în pieţele oraşului o mulţime de cântăreţi zdrenţăroşi. În versuri meşteşugite ei spuneau că degeaba este Harun al-Rashid „lumina credinţei” şi „speranţa Islamului”, dacă nu este în stare să-şi respecte promisiunile faţă de proprii negustori. „Lasă-mă, Înălţate, să-i tai cu gărzile mele!” gemea Jaffar. „Nu!”  a spus Harun al-Rashid „un fir de păr să nu se clintească!”. „Dar să mi-i aduci pe toţi şi să organizezi un mare banchet!” Şi aşa toţi cântăreţii, cu moartea în suflet, s-au văzut strânşi în marea sală a fortăreţei Sadun din mijlocul Bagdadului. Acolo au fost serviţi din farfurii de aur şi de sticlă persană, de nişte sclave frumoase cum numai în vis se poate visa. Ghiftuiţi şi mulţumiţi, cântăreţii au fost conduşi în tot palatul de către Jaffar. Au văzut bogăţii nemaiîntâlnite, uşi de argint masiv şi vase chinezeşti de un stat de om. Minunaţi de cele văzute, cântăreţii au intrat în sala tronului unde îi aştepa toată curtea lui Harun al-Rashid, în cele mai bogate haine. Cântăreţii s-au prosternat în faţa tronului. „Ridicaţi-vă şi veniţi mai aproape! Vreau să mă sfătuiesc cu voi, după obiceiul meu, cel care mă făcea să mă pogor în oraş cu haine sărăcăcioase ca să ştiu ce vrea poporul meu!” a zâmbit Harun al-Rashid. „Sunt eu, oare, bogat?” a întrebat emirul. „Preaînălţate, bogat cum numai în vis se poate visa!” au răspuns într-un cor cântăreţii. Şi au mai discutat multe, că după o masă îmbelşugată stropită cu vin de Shiraz, cântăreţii aveau chef de vorbă. Aşa a aflat Harun al-Rashid cine i-a angajat să cânte împotriva-i, cine a făcut cîntecele, şi ale cui rude au pierdut bani cu împrumuturile. Apoi le-a făcut cântăreţilor daruri bogate şi i-a lăsat să plece în calea lui Allah.

De a doua zi cântăreţii au început să proslăvească „mila şi credinţa apărătorului Islamului”.

Iar Harun al-Rashid i-a chemat pe unii negustori cu împrumuturi foarte mici şi le-a dat banii întreit. Zvonul s-a răspândit iar negustorii au început să stea pe la casele lor ca să nu piardă solul care i-ar fi chemat la Curte. Aşa a trecut ceva timp, Harun al-Rashid i-a bătut pe sirieni şi a respins armatele Bizanţului, iar în teritoriile nou cucerite a numit guvernatori pe negustorii sau pe fii negustorilor de la care împrumutase foarte mulţi bani. „Duceţi-vă şi luaţi-vă banii şi de zece ori, eu nu mă supăr !” a zâmbit Harun al-Rashid. Iar negustorii, ameţiţi de cinstea care li se făcea, s-au dovedit a fi buni guvernanţi, pentru că aveau interesul ca provincia respectivă să fie prosperă, ca să-şi poată lua banii înapoi. 

Toată lumea a fost mulţumită la final, mai puțin sirienii, ca de obicei, iar Harun al-Rashid a rămas în istorie ca un conducător strălucit şi inspirat, „gloria nepieritoare şi califul nepereche al Bagdadului”!

Nu, nu o să găsiți povestea aceasta în ”1001 de nopți”, nici în varianta completă, în 15 volume. Sunt lucruri care nu se găsesc chiar în cărți, ce să mai zic de net. Poate, mâine, o să vă spun o poveste nouă, pentru că mâine este, în definitiv o altă zi!

 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate