Halep, pregătită de Australian Open: „Sper ca anul acesta să mă autodepășesc”

Halep, pregătită de Australian Open: „Sper ca anul acesta să mă autodepășesc”

Cea mai bună tenismenă a României are așteptări mari de la primul turneul de Grand Slam al sezonului. Însă, va porni pe „hard”-ul de la Melbourne fără vreun obiectiv clar stabilit înainte.

A mai rămas o săptămână până la startului primului turneu major al sezonului: Australian Open (16-29 ianuarie).  Grand Slam-ul de la Antipozi va avea în acest an premii-record. Organizatorii competiției anunțând o creştere cu 14% a premiilor totale puse în joc, care vor ajunge astfel la 50 milioane dolari australieni (34,85 milioane euro). Halep s-a antrenat deja la Melbourne, iar ieri a fost vedeta unei ședințe foto, în urma căreia ocupanta locului 4 în ierarhia WTA a explicat ce așteptări are de la marea competiției australiană. 

La a 3-a prezență

„Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu și să petrec momente plăcute pe teren, fără să-mi stabilesc un obiectiv clar înainte. Sunt fericită să joc aici, îmi place să evoluez pe arena <<Rod Laver>>. Am amintiri frumoase din acest turneu, deoarece de două ori am atins sferturile de finală. Sper ca anul acesta să mă autodepășesc, dar nu se știe niciodată”, a spus Simona Halep, pentru contul de Twitter al competiției.  Constănțeanca în vârstă de 25 de ani va bifa astfel a treia prezență în cadrul Australian Open, turneu în care a atins în două rânduri faza sferturilor de finală (2014, 2015). 

Ne puteți urmări și pe Google News