Controvese în jurul unui sortiment de cafea. Statele Unite ar putea interzice consumul

Controvese în jurul unui sortiment de cafea. Statele Unite ar putea interzice consumul Sursă foto: Arhiva EVZ

Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi, consumată în aproape toate țările lumii. O serie de cercetări noi au scos la iveală o serie de probleme legate de un anumit sortiment.

 

Statele Unite ar putea interzice consumul de cafea decofeinizată, în contextul unor informații nou apărute. Aceasta în condițiile în care. potivit unor estimări recente, există peste 26 de milioane de consumatori americani.

Cafeaua decofeinizată ar putea fi interzisă

Administrația pentru Securitate și Sănătate în Muncă (OSHA), din Statele Unite avertizează că o substanță folosită în procesul de decofeinizare este cancerigenă. Este vorba despre clorura de metilen care se utilizează pentru a obține cafeaua decofeinizată, după cum relatează thestreet.com. Clorura de metilen este „un lichid volatil, incolor, cu un miros asemănător cu cel al cloroformului” arată OSHA.

„Clorura de metilen este utilizată în diverse procese industriale, în multe industrii diferite, inclusiv în decaparea vopselelor, fabricarea produselor farmaceutice, fabricarea de decapanți, precum și în curățarea și degresarea metalelor”, arată specialiștii OSHA.

OSHA consideră că substanța, posibil cancerigenă, este folosită pe scară largă pentru a produce cafeaua decofeinizată. Iar acest lucru ar putea fi periculos pentru sănătatea umană. Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) analizează clorura de metilen din ianuarie 2024.

Iar zilele trecute, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a interzis utilizarea clorurii de metilen în majoritatea proceselor de producție.

Cafeaua decofeinizată

Sursă foto: Pixabay

Substanța trebuie folosită în cantități foarte mici

În prezent, FDA permite doar că 10 părți la milion (0,001%) de clorură de metilen să rămână pe boabele pentru consum. În acest sens a fost depusă o o petiție prin care autoritatea a cerut ca anumite substanțe chimice să fie eliminate din alimente și băuturi. Specialiștii atrag atenția cu privire la cancer. Pe lângă clorura de metilen, interdicția vizează și benzenul, diclorura de etilenă și tricloretilena.

În aceste condiții, producătorii trebuie să găsească alte metode pentru a obține cafeaua decofeinizată. De altfel, este cunoscută metoda Swiss Water. Aceasta presupune că boabele de cafea verde sunt lăsate la înmuiat în apă. Astfel cofeina se scurge în mod natural, pe parcursul a câtorva ore.

Deocamdată, cei care preferă cafeaua decofeinizată trebuie să aibă grijă la expunerea la clorura de metilen.

Cafeaua decofeinizată care conține substanța cancerigenă

Mai multe organizații neguvernamentale americane se ocupă cu analiza diverselor produse alimentare și băuturi. Una dintre acestea este Clean Label Project care a testat recent mai multe mărci de cafea decofeinizată. În urma analizelor a fost descoperită clorură de metilen în următoarele:

  • AmazonFresh Decaffeinated Colombia
  • Kirkland Signature Decaffeinated Dark Roast (cafea decofeinizată de culoare închisă)
  • Maxwell House Decaffeinated Original Roast
  • Café Bustelo
Cutii cafea

Sursa foto: David Tonelson | Dreamstime.com

Există și alte sortimente care nu conțin, însă, substanța toxică și care sunt mai potrivite consumului:

Starbucks

  • Dunkin' Donuts
  • Folgers
  • Caribou Coffee
  • ILLY

Ne puteți urmări și pe Google News