O grupare infracțională specializată în comercializarea de carne de cal contaminată a fost destructurată în Spania

O grupare infracțională specializată în comercializarea de carne de cal contaminată a fost destructurată în Spania

Europol împreună cu Garda Civilă din Spania au arestat 66 de persoane implicate într-un caz de comercializare de carne de cal nesigură pentru consumul uman.

Ancheta a relevat că animale din Spania şi Portugalia, considerate nesigure pentru alimentaţia umană, erau sacrificate în abatoare, iar carnea era exportat în alte state europene, în special în Belgia. Gruparea criminală falsifica documentele pentru a arăta că animalele sacrificate erau sigure pentru consumul uman – se arată într-un comunicat Europol.

Teste efectuate în anul 2013 în Irlanda au indicat prezenţa cărnii de cal în mai multe produse care potrivit documentelor ar fi trebuit să conţină carne de vită. Mai mult, testele au detectat prezenţa în carnea de cal a rezidurilor de fenilbutazonă, un antiinflamator interzis pentru animalele destinate alimentaţiei umane.

Membrii grupării sunt acuzați pentru asupra animalelor, fals în act, spălare de bani, infracţiuni contra sănătăţii publice şi apartenenţă la o grupare de crimă organizată.

Agenţii Europol, în cooperare cu autorităţile din mai multe ţări, au efectuat acţiuni simultane împotriva acestei grupări în Belgia, Spania, Franţa, Portugalia, Italia, Elveţia, Marea Britanie şi România.

Ne puteți urmări și pe Google News