Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă

Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă

Fostul lider PNL Alina Gorghiu a spus că președintele formațiunii, Ludovic Orban, nu a consultat partidul înainte să depună la Parchetul General o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă.

„Este un demers pe care Ludovic Orban și l-a asumat în nume personal și care nu a fost discutat în partid. Și chiar dacă ar fi fost discutat nu s-ar fi putut merge pe o astfel de acțiune, care nu este specifică unui partid. E un act individual, bazat pe contextul prevăzut de lege", a spus Gorghiu, citată de dcnews.

Fostul lider PNL a adăugat că cel mai bine ar fi ca premierul să demisioneze și a invocat varianta alegerilor anticipate

”Sancțiunea să vină cât mai repede, ca pentru orice guvern incompetent: demisia! Urmează un guvern nou, iar dacă nu se ajunge la o majoritate, urmează, evident, alegerile anticipate”, a mai zis Gorghiu.

Ne puteți urmări și pe Google News