Editura Evenimentul si Capital

Fericit cel nemulțumit de propria condiție

Sever Voinescu
Autor: | | 0 Comentarii | 664 Vizualizari

Înante de orice, trebuie să spunem că cele două texte la care mă refer astăzi, și care constituie corpusul principal al scrierilor lui Pico della Mirandola, există și în limba română.

Atît ”Cele 900 de teze”, cît și ”Despre demintatea omului”, au apărut în 1991, într-un volumaș, în binecunoscuta colecție ”Biblioteca de Filozofie” a Editurii Științifice, traduse de Dan Negrescu și prefațate de Gheorghe Vlăduțescu.

Tezele sînt înșiruite numerotat, în capitole și subcapitole, fiind exprimate concis, enigmatic aproape, fără nici un fel de explicații. În cele 900 de teze, Pico a urmărit să unifice două metode mistice, două ”înțelepciuni” - pe cea a Cabalei  și pe cea creștină. Articulîndu-le într-un efort geometric aproape, Pico nu ezită să facă referiri și la alte culturi despre care avea cunoștințe, precum cea arabă, greacă sau babiloneană. Pico identifică numitorul comun al Cabalei și al creștinismului, acesta fiind platonismul.  Neștiind cîte știm noi astăzi despre Cabala, Pico se raporta la izvoarele cabalistice, dintre care Cartea lui Zohar era cea mai cunoscută, ca la adevărate texte sacre. Căuta și găsea în ele cosmogonia și logosul, așezarea cerurilor și treptele cunoașterii. Însă, ceea ce-l plasează pe Pico della Mirandola printre cei mai de seamă reprezentanți ai gîndirii renascentiste nu este neapărat efortul de a găsi unitatea întregului (deși acest efort va fi o constantă în cazul tuturor filozofilor timpului, el nu este, totuși, specific Renașterii), cît ideea că măsura acestui întreg unic este omul. O idee grecească, desigur, dar ridicată la rang de paradigmă prin care se citește întreaga lume abia în Renaștere.

Pico a sesizat că, în om, Dumnezeu a plasat toate elementele Creației și, de aceea, omul are o libertate excepțională, putînd determina el însuși locul pe care îl ocupă în ordinea lumii. Lui Adam, zice Pico, Dumnezeu i-a dat posibilitatea de a renaște în absolut orice poziție existențială dorește. Fragmentul următor este adesea citat pentru că este elocvent pentru gîndirea lui Pico: ”Omul poate fi tot ce dorește. Animalele au de la naștere tot ce trebuie să aibă. Spiritele cele mai înalte au fost de la început ceea ce trebuie să fie și ceea ce vor rămîne în vecii vecilor. Omul singur a primit la naștere sămînța tuturor puterilor și germenii tuturor purtărilor. Și după cum le cultivă, așa înfloresc și dau roade. Dacă cultivă pornirile simțurilor, se sălbăticește și ajunge un animal. Dacă cultivă pornirile rațiunii, iese din el o ființă cerească. Dacă își dezvoltă însă puterile intelectuale, ajunge un înger și fiu al lui Dumnezeu. Și dacă în sfîrșit, nemulțumit cu soarta sa de om, se retrage din mijlocul întregii existențe, atunci ajunge tot una cu Dumnezeu”.

Gîndul lui Pico della Mirandola este de două ori îndrăzneț. Întîi, pentru că vorbește despre accesul direct al omului la Dumnezeu, iar acest acces depinde de om și nu de Dumnezeu. Calea de acces este, desigur, platonică: și Dumnezeu și sufletul omului sînt din specia existențelor spirituale eterne, din lumea suprasensibilă, a Ideilor. Depinde doar de om să se cultive pe sine astfel încît să ajungă în acel spațiu, al întîlnirii cu cele supranaturale. A doua îndrăzneală, este că accesul la contopirea cu Dumnezeu vine ca un refuz al propriei condiții, al lumii în care s-a născut. Ideea că retragerea din lume te duce lîngă Dumnezeu nu este deloc neobișnuită - este calea monahală însăși. Dar ideea că plecarea pe calea monahală vine ca urmare a unei nemulțumiri față de lumea creată de Dumnezeu pentru Adam și Eva, ființe căzute, are în ea un potențial declanșator imens pentru curentul umanist, care abia se forma și pentru toate personalismele care vor urma în cascadă pînă azi. La Pico, omul este atît de suveran și atît de privilegiat în ordinea Creației, încît simpla nemulțumire de sine produce consecințe enorme - iar filozofia are un rol foarte important în antrenamentul acestei nemulțumiri. Tocmai de aceea, în potențial, omul este, zice Pico, ”cea mai fericită ființă”, ”demnă de toată admirația”, într-atît încît ”stîrnește invidie nu numai ființelor inferioare, ci și astrelor și creaturilor spirituale”.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate