EVZ CHIȘINĂU. Demnitatea de a fi moldovean, şi ruşinea de a fi “moldovenist”

EVZ CHIȘINĂU. Demnitatea de a fi moldovean, şi ruşinea de a fi “moldovenist”

Dacă disputa român-moldovean a fost începută de bolşevici, care nu erau nici români şi nici moldoveni, şi nici măcar ruşi, atunci au asimilat această absurditate anume moldovenii. De ce şi cum nu mai are importanţă, important este să pubem capăt acestor aberaţii, pentru avem probleme mai grave de rezolvat, decăt a le juca partida bolşevicilor.

Suntem măndru de a fi moldoveni, pentru că a fi moldovean înseamnă a fi român. A fi moldovean înseamnă a-l urma pe Dragoş-vodă, pe Alexandru cel Bun, şi pe Ştefan cel Mare, pe Vasile Lupu şi pe Dimitrie Cantemir, pe Alexandru Ioan Cuza nu în ultimul rând. A fi moldovean înseamnă a-l cinsti pe marele Eminescu, şi pe nobilul Kogălniceanu. Dacă nu eram noi moldovenii, nici naţiunea română nu era. La fel cum ar fi fost dacă nu erau fraţii noştri ardeleni ori munteni.

Dar este înjositor a auzi de la unii fraţi ai noştri moldoveni ocări la adresa românilor şi a Romăniei. Românii ne-au ocupat în 1918? Statalitatea moldovenească a dispărut oare când un moldovean a fost ales domnitor la Bucureşti? Asemenea absurdităţi auzim la tot pasul, şi se adevereşte că marii antiromâni provin din cele mai mari familii româneşti, nedreptăţite cândva de cineva material. Josnică argumentare, oare după asta se determină denumirea limbii şi a poporului?Şi printre români tot există oameni mai puţin demni. Dar a dispreţui un popor pentru asta, ori a-ţi renega naţionalitatea pentru că vecinul de sus te-a inundat, este culmea idiotismului. A construi o ideologie pe asemenea fundament este ilogic. Iar a adopta o ideologie străină este trădare naţională. Am devenit noi neromâni din voinţa lui Stalin şi Kotovski?Unul a fost agent al „Ohranei” ţariste şi apoi a devenit mare comunist, celalalt simplu bandit de stradă. Ei împreună au descălecat moldovenismul, dar nu Moldova.

Poate popor moldovenist şi există, dar noi moldovenii suntem români, poate uneori mai români decăt muntenii. Iar jandarmul român bătăuş, de care atât de mult se tem moldoveniştii, bătea deopotrivă şi pe moldveni şi pe olteni, şi pe ardeleni şi pe munteni.  Cu ce se mândresc moldoveniştii?Cu Ştefan cel Mare nu pot, pentru că el este cel mai mare român, cu Dimitrie Cantemir la fel, el îndeobşte a fost fascist după teoriile staliniste, cu Dragoş şi Bogdan-vodă nicicum, ambii erau ardeleni, şi se adevereşte astfel că „moldovenii” din închipuirea moldoveniştilor nu există, există doar moldovenii români. Şi este imposibil ca românii să ne ocupe n 1918, ori să ne facă alt rău, în caz contrat, oare noi ocupăm burta mamei şi casa părintească când ne naştem?

Ne puteți urmări și pe Google News