Editura Evenimentul si Capital

Evreul care ura pușcăria | Viața la Curte

Autor: | | 0 Comentarii | 4538 Vizualizari

Când ești închis, timpul nu curge – se târăște, opintindu-se la fiecare secundă. Viața te distribuie, fără voia ta, într-un film cu buget redus – lumină proastă, fără contraste, replici puține, acțiune statică, pentru că pelicula e scurtă și scumpă.

Mihai fusese silit să joace într-un asemenea scenariu, pentru care nu apucase nici măcar să se pregătească. Era deja arestat preventiv de 60 de zile și lumea începuse să-l uite.

Acum, universul lui era mărginit la patru pereți și șase paturi suprapuse și, desigur, la tovarășii de celulă de care avea să-l lege o prietenie pe viață. Și, ca să le treacă zilele mai ușor, mărunțeau timpul cu lucruri mici, dar absolut indispensabile. Cum ar fi, de exemplu, prepararea cafelei.

- În arest, cel mai mult ducem dorul cafelei calde, îi povestise unul dintre colegii de cameră.

- Și ce bem? Întrebase curios.

- Bem ness frecat cu cola, uite așa.

În scurtă vreme, Mihai deprinsese meșteșugul și nimeni nu-l întrecea la dibăcia cu care prepara cele șase cafele reci.

- Ia zi mă, Mihai, cum dracu de te-au prins ăștia? Că pari băiat deștept.

- Viața a fost prea bună cu mine. Poate că era momentul să le văd și pe cele rele.

- Hai, lasă-mă cu căcaturile astea! Oi fi și tu unul din ăia care crede că Dumnezeu o să ne salveze? Crezi măcar în Dumnezeu?

- Cred că nu cred. Dumnezeu e cea mai mare necunoscută,- nicio formulă matematică nu-l poate rezolva.

- Frate, decât filozof, mai bine credincios. Ascultă la mine ce-ți spun, că sunt mai bătrân.

Într-o dimineață, ușa celulei s-a deschis cu zgomot asurzitor – cele trei zăvoare îți făceau creierii acordeon. Dar poate că asta era și ideea. Un gardian gras, cu degetele albe și moi ca o piftie, l-a prezentat pe noul venit :

- El este David, să-i găsiți un loc.

- Dar suntem șase oameni în șase paturi. Unde dracu să-l băgăm? A răbufnit nervos unul dintre arestați.

- Puneți o saltea pe jos, i-a răspuns sarcastic gardianul și a închis ușa cu același zgomot cu care o deschisese.

- Bună ziua, a strigat intrusul, zâmbind știrb.

Era un individ destul de ciudat, pe care îl văzuseră doar la televizor. Avea o freză ce semăna cu un mușuroi de furnici, iar mărul lui Adam i se plimba grețos și fără motiv, de sus în jos.

- Miroase a coteț de găini aici! A continuat străinul, reușind să capteze atenția tuturor.

- În curând o să miroasă a prost strivit dacă nu încetezi.

Amenințarea nu părea să-l sperie defel și a continuat cu aceeași nepăsare:

- Care pat e al meu?

- Salteaua de pe jos, i-a răspuns absent, Mihai.

Dar să revenim puțin la cel care tulburase liniștea celulei. Personaj destul de cunoscut, cândva politician, fusese arestat preventiv pentru niște găinării. Părea îmbrăcat cu haine salvate dintr-o inundație, scurte și creponate, mirosind a mucegai și a om bătrân.

Avea câțiva dinți pe o gingie vânătă și goală, un nas mare și ascuțit, doi ochi albastri sub care cearcănele săpaseră șanțuri adânci. Inventa zilnic boli imaginare, pentru care avea tot timpul jusitificări biologice, doar ca să fie dus la spital și a scăpa de arest.

- Boala mea cea mai mare e plictiseala!, le spunea colegilor de celulă. Nu rezist să stau între pereții ăștia și să mă piș în gaură de șobolan.

- Bine măi, omule, dar îți faci singur rău. Nu pricep cum înduri durerea.

- Mai rău mă doare sufletul. Îl simt, așa, ca și cum m-ar durea burta.

În scurt timp se plictisise și de noua celulă și deja înșuruba în minte noi planuri fără sens. Dintre toți, îl prefera pe Mihai și, cum îl prindea cu ochii deschiși, nu se mai oprea de la vorbă.

- Ce zici dacă la prânz mâncăm grătar de pui cu cartofi prăjiți?

- Lasă-mă, omule. Ești nebun. Îi răspundea Mihai, plictisit ca după o glumă proastă. 

Atât i-a trebuit lui David. S-a dezbrăcat până la brâu, lăsând vederii un piept păros ce arăta ca o junglă neexplorată și a început să se izbească cu fruntea de ușă :

- Ce vrei? a urlat vocea gardianului.

- Grătar de pui cu cartofi prăjiți.

- Unde te crezi aici, la restaurant?

David continua să-și lovească țeasta de vizetă cerând pui și cartofi. Sângele începuse să-i țâșnească violent, lă- sând dâre roșii pe obraji și pe gât.

- Moare nebunul! țipau cei din celulă.

De teama sau de scârba unui raport, David a primit meniul dorit. Nu se știe de unde, probabil de la alți arestați care doreau liniște.

- Ei, ce mai ziceți acum?

Cine zicea că evreii sunt zgârciți? El împărțea mâncarea primită cu toți.

Ah! Era să uit. De fapt, bancurile cu evrei nu sunt chiar invenții. Într-o altă zi, lui David i-a venit o idee: de ce să-și pună familia la cheltuieli suplimentare cu pachetul săptămânal? Dacă tot îl țineau închis, administrația era obligată să-i asigure necesarul de hrană și apă când cel arestat nu primea pachet.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate