Se întâmplă în Europa! Țara în care PARLAMENTARII au VOTAT reducerea PROPRIILOR SALARII

Se întâmplă în Europa! Țara în care PARLAMENTARII au VOTAT reducerea PROPRIILOR SALARII

Deputații din Polonia au votat o reducere cu 20% a propriilor salarii, pentru a aplana un scandal care a apărut din cauza primelor uriașe pe care guvernul conservator le-a acordat miniştrilor.

Camera inferioară a parlamentului, care are 460 de membri, a aprobat proiectul de lege, care îi vizează şi pe senatori, cu 240 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi cinci abţineri. Aproape toate voturile au venit din partea majorităţii conservatoare, care controlează ambele camere ale Parlamentului.

Strigând „hoţii”, aleşii principalelor trei partide de opoziţie nu au participat la vot. Măsura a fost anunţată luna trecută de liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, scrie Agerpres. 

Chiar dacă nu este decât un simplu deputat, Kaczynski este considerat drept autorul de facto al acestei strategii şi al celor mai multe dintre deciziile politice ale majorităţii conservatoare care guvernează Polonia din toamna lui 2015. „Am văzut că opinia publică cere modestie, prin urmare modestia va deveni realitate”, a declarat atunci presei preşedintele PiS.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a făcut această declaraţie după ce s-a aflat din mass-media că miniştrii PiS au primit prime între 15.000 şi 19.000 de euro. Aceste sume sunt considerabile într-o ţară unde salariul mediu lunar se situează în jurul la o mie de euro. Remuneraţia unui parlamentar polonez este în prezent de 2.350 de euro.

Cu atât mai mult cu cât în timpul campaniei electorale victorioase din 2015, conservatorii le-au reproşat predecesorilor lor liberali că şi-au acord prime, care erau însă mult mai mici decât cele de acum, şi au spus că au intrat în politică doar pentru a servi societatea.