Căutată în România pentru o pedeapsă de cinci ani de închisoare, ESCROACA Andreea se dă drept ziaristă și cere bani miliardarilor din Dubai
- Petrisor Cana
- 31 iulie 2018, 00:00
„Evenimentul zilei” a intrat în posesia deciziei de condamnare a Andreei Lorena Pleșea, cinci ani și trei luni de închisoare pentru înșelăciuni în România. În document, unul dintre martori dezvăluie cum a ajutat-o, crezând că ea este lider de partid. Dată în urmărire internațională, infractoarea a fugit în Emiratele Arabe Unite, acolo unde continuă să păcălească cetățeni arabi sau conaționali de ai noștri spunând că este jurnalistă, gravidă și văduvă cu doi copii.
Aventura escroacei Andreea Lorena Pleșea, asistenta medicală de 39 de ani, care a păcălit, între anii 2011 și 2014, oameni de afaceri, politicieni, primari și funcționari de rang înalt din diferite ministere și alte instituții publice, continuă în țara miliardarilor din Emiratele Arabe Unite. „Evenimentul zilei” a intrat în posesia sentinței de condamnare la cinci ani și trei luni de închisoare pentru înșelăciune și fals material, dispusă de magistrați ai Judecătoriei Sectorului 1, pe 26 aprilie 2017, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București. Suma cu care i-a înşelat pe oameni se ridică la peste 570.000 de euro.
Oficiali din Poliția Română ne-au confirmat că Andreea Pleșea este dată în urmărire internațională prin Interpol. Cu toate acestea, mai mulți români care lucrează în Dubai ne-au relatat că femeia care, în 2015, după ce a început ancheta penală împotriva ei, a plecat în Emiratele Arabe Unite, păcălește, în continuare, oameni de afaceri arabi cărora le spune că este jurnalistă, văduvă și mamă a doi copii, venită pentru a scrie reportaje despre miliardari.
Pe alții, îi păcălește spunându-le că este gravidă. Ea a fost arestată și, apoi, eliberată de autoritățile locale, cu obligația de a plăti „țepele” date la cel puțin șase persoane, cetățeni români și străini, din Dubai, de la care împrumutase sume de bani ce se ridică la circa 185.000 de euro, spunându-le că implementează acolo un proiect de ecologizare.
Nemții au crezut că este președinte de partid
În decizia instanței sunt descrise mărturiile victimelor celei care se prezenta fie că este angajată a Comisiei Europene, fie că este comisar european al forului de la Bruxelles și că implementează un proiect ecologic uriaș, în valoare de 300 de milioane de euro, prin instalarea de „Automate de colectare selectivă a deşeurilor (peturi, doze, sticlă, hârtie, carton) outdoor”, în mai multe orașe, printre care Drobeta Turnu-Severin, Reșița, Hunedoara, Timișoara, Arad și Sibiu.
Una dintre mărturii aparține lui Manfred Engelmann, fostul președinte al Asociaţiei Economice Germano-Române (AEGR) Arad. Acesta a dezvăluit că el este cel care a lansat-o în afaceri pe Andreea Pleșea, pe care a cunoscut-o, în 2008, la Satu-Mare, crezând că este președinte sau vicepreședinte al Partidului Ecologist, din Bucureşti.
Afaceristul a venit cu ideea de implementare a proiectului, referitor la colectarea deşeurilor și s-a gândit că ar fi mai bine să încheie un parteneriat cu cineva din Capitală, având în vedere că aici erau ministerele şi alte instituţii, care puteau susține proiectul. Drept urmare, a bătut palma cu Andreea Pleșea și a convenit cu aceasta să acceseze fonduri europene prin intermediul firmei ei, Global Partner Services și a lucrat alături de escroacă ca director de afaceri publice.
Garanție de 10.000 de euro
Deși Engelmann a insistat să înceapă demararea proiectului cu zona Timișoara-Arad, Pleșea a insistat să îl ducă la Drobeta Turnu-Severin. Acolo, susține neamțul născut în România, dar care trăiește în Germania, s-au întâlnit cu mai multe persoane politice de la nivel local. Apoi, Engelmann a mers cu Andreea Pleșea în Germania, unde i-a făcut escroacei cunoștință cu oameni de afaceri de la firma Tectron care urmau să producă aparatele de reciclare a deșeurilor. Drept garanție, românca le-a cerut nemților o sumă de bani. Afaceriștii s-au conformat și au virat 10.000 euro în contul firmei Global Partner Services.
Afaceri la...coafor
Manfred Engelmann a început să se îndoiască de seriozitatea româncei după ce a observat că, atunci când au mers în Timișoara pentru implementarea proiectului în orașul de pe Bega, dar și în Arad şi Sibiu, Andreea Pleșea stătea mai mult pe la mall şi la coafor. Apoi, plictisită de discuțiile îndelungate despre proiect cu Engelmann și alți oameni interesați, Andreea s-a mutat la un alt hotel. Un mare semn de îndoială a avut Engelmann atunci când a mers la Bruxelles şi, deşi ştia de la Andreea Pleșea că este consilier în Comisia Europeană şi că acești funcționari europeni au un salariu consistent, escroaca l-a uimit când s-a cazat la Hotel Sofitel, unde tariful este de peste 100 de euro pe noapte. Engelmann a declarat în fața instanței că a aflat adevărul despre Andreea Pleșea de la o nepoată de a sa care lucra la Comisia Europeană care s-a interesat și i-a spus că escroaca nu era angajată acolo.
Intra în ministere ca la ea acasă
Printre altele, Manfred Engelmann a adăugat că Andreea Pleșea l-a chemat la un eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului, acolo unde i-a făcut cunoștință cu Mihai Stepănescu, pe atunci primar al municipiului Reșița. Edilul a devenit, ulterior, martor în acest dosar deoarece escroaca susținea că implementează proiectul european în acel oraș. Și primarul a dezvăluit că Andreea Pleșea intra în Ministerul Dezvoltării ca la ea acasă și se întâlnea cu secretarul de stat Răzvan Murgeanu, fapt ce l-a convins să o primească în vizitele pe care ea le făcea, alături de victimele sale, la primăria din Reșița. Practic, escroaca îl plimba pe Engelmann și pe alți afaceriști la diferite primării, cum s-a întâmplat și la Arad, de exemplu, unde intra la edili, avea discuții despre proiect, dar n-a parafat nicio înțelegere cu consiliile locale. În cele din urmă, Engelmann a apelat la consilierul Ministerului Mediului care a dispus o verificare și, astfel, s-a aflat că acest proiect nu fusese niciodată înregistrat şi nici depus.
A acuzat un ministru că i-a furat proiectul
Atunci când Manfred Engelmann a întrebat-o pe Andreea Pleșea ce se întâmplă cu accesarea fondurilor europene, escroaca i-a zis că ministrul ar fi sustras proiectul în interesul ei și vrea să facă același lucru, dar cu materiale din China.
Engelmann i-a reproșat că nu are cum să se întâmple acest lucru deoarece proiectul urma să fie finanţat de Uniunea Europeană, cu materiale din spaţiul comunitar. Cu tupeu, escroaca i-a spus că e incompetent. Șocul lui Engelmann a fost atunci când, în Germania, a întâlnit-o pe Andreea Pleșea în casa partenerului său de afaceri care îi lua apărarea escroacei susținând că, la mijloc, este „un boicot românesc”.
Audiată în acest caz, secretara societății administrată de escroacă a declarat că știa că mai multe persoane i-au dat bani Andreei Pleșea pentru niște proiecte care nu s-au realizat. Femeia a mărturisit că ridica, zilnic, sume de bani, între 1.000 lei și 40.000 lei de la bancă, bani virați în contul firmei.
Întâlniri oficiale, capcane pentru afaceriști
Prin actul de sesizare, instanța a reţinut că Andreea Pleșea crea aparenţa unei persoane influente, cu relaţii şi conexiuni în lumea politică, relaţii pe care se putea baza în demararea diverselor proiecte sau afaceri. Mai mult, inculpata se prezenta ca fiind angajată a Comisiei Europene la Bruxelles sau chiar comisar european pentru a crea aceeaşi impresie de persoană importantă, care are susţinere în demararea şi desfăşurarea unor proiecte de anvergură. Folosindu-se de aceste calităţi, escroaca a pus la cale un mecanism infracţional menit să îi asigure importante sume de bani pentru uzul personal, prezentând mai multor oameni de afaceri posibilitatea implicării în proiectul cu fonduri europene ce viza reciclarea deşeurilor în mai multe localităţi din țară, proiect care, în realitate nu a existat. În acest scop, inculpata a întocmit în fals mai multe documente din care rezulta demararea proiectului. Ca să atragă mai mulți „investitori”, Andreea Pleșea a organizat întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale și a reuşit să determine afaceriști să contribuie cu diferite sume de bani în folosul pretinsului proiect.
A păcălit un consul
Cel mai „şifonat” din acest păienjeniş pus la cale de escroacă a fost Petru Viforel Babaca, fost consul onorific al României în Landul Brandenburg. Acesta a fost primul care a depus plângere împotriva Andreei Pleşea, în numele firmei sale, Vifor Management SRL, pe 16 septembrie 2013. Au urmat, pe rând, firma Malcons, din Constanţa - 17 februarie 2014, firma Iscreen Solution – 28 august 2014 şi Cristina Iacob – 23 octombrie 2014. Astfel, cauzele s-au conexat la un singur dosar: nr. 3571/P/2014. Despre acest caz, Babaca a declarat că a avut o relație cu Andreea Pleșea și că s-a oferit să o ajute, atunci când escroaca s-a plâns că nu mai are bani pentru implementarea așazisului proiect, motivând că a depus o garanție de 450.000 de euro. Astfel, fostul consul onorific i-a împrumutat Andreei Pleșea 145.000 de euro, în baza a trei contracte de asociere în participațiune, bani pe care falsul comisar european a spus că trebuia să îi folosească, chipurile, pentru studii de fezabilitate, avize Enel, Distrigaz, Romtelecom etc., în contextul în care, în cadrul proiectului european, firma germană Tectron urma să instaleze automatele de reciclare a PET-urilor în Reșița și Drobeta Turnu-Severin. Pentru a-l convinge, Pleșea a aranjat întâlniri cu mai multe persoane, inclusiv cu primarul municipiului Reșița și prefectul județului Ilfov. La Reșița, escroaca l-a invitat pe Babaca la discuții de principiu cu privire la încheierea unor contracte, cu primarul şi cu reprezentanţi ai firmei germane Tectron care se ocupau cu producerea aparatelor de reciclare outdoor.
Andreea Pleşea: „Nu sunt vinovată!”
Andreea Lorena Pleşea a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în februarie 2016, pentru șapte infracţiuni de înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ea a fost audiată olograf în acest dosar şi a declarat anchetatorilor că proiectul European există şi că nu este vinovată. După aceea, nu a mai fost de găsit şi, acum, este dată în urmărire internațională, prin Interpol.
Față de acest aspect, instanța a reținut că „inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptelor şi chiar în faţa unui probatoriu covârşitor în susţinerea acuzaţiilor, la momentul la care a fost audiată, a ales să susţină o apărare neconcordantă realităţii şi nesusţinută de vreo probă. Mai mult, arată judecătorii, „inculpata, ulterior audierii, s-a sustras atât urmăririi penale cât și judecății”.
Arestată în Dubai
Un român din Dubai, care a depus plângere împotriva ei, a dezvăluit, pentru Evenimentul zilei, că pe 19 Septembrie, Andreea Lorena Pleșea a fost reţinută de CID, departamentul de investigare a criminalității din Dubai. A stat în arest 4 zile, dar a fost eliberată și i s-a reținut pașaportul, cu condiția de a plăti datoriile.
Pe numele escroacei au fost înregistrate la tribunal trei plângeri, iar alte șase la poliție. Printre cei care au depus plângeri împotriva ei se numără propietarul apartamentului unde a locuit, căruia are să îi achite 259.000 dirhami (moneda din Emiratele Arabe Unite), echivalentul a 70.000 de euro. De asemenea, o rusoaică, proprietara unui salon de cosmetică, s-a plans că Lorena Pleșea are să îi înapoieze 12.000 dirhami, adică vreo 3.700 de euro, pentru serviciile pe care i le-a făcut, respectiv părul și unghiile. Unui cetățean arab are să îi dea, de asemenea, 200.000 dirhami, cam 55.000 de euro.
Suma cu care a înșelat oamenii în Dubai se ridică la peste 700.000 dirhami, aproximativ 185.000 de euro. De altfel, în hotărârea de condamnare, instanța a confirmat dezvăluirile făcute, de-a lungul timpului, de „Evenimentul zilei”: „Din datele aflate la dosarul cauzei rezultând că se află pe teritoriul Emiratelor Unite Arabe, fiind identificată și arestată în Dubai în luna octombrie 2016, după care eliberată pe cauțiune, neexistând însă date privind locul unde se aflîă ; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială39 ani, studii medii, necăsătorită, fără ocupație”.
A participat la întruniri NATO
Andreea Lorena Pleşea a devenit cunoscută, prima oară, în anul 2004, atunci când a candidat, pe listele Partidului Ecologist, la Camera Deputaţilor. Apoi, în 2008, a vrut să devină, iarăşi, parlamentar și a candidat pe listele alianţei Partidul Ecologist-Partidul Verde (PVE). În acest context, a intrat în anturajul unor politicieni, dar l-a şi întâlnit, în anul 2008, la Satu-Mare, pe Manfred Johan Engelmann.
Ulterior, când a intrat în afaceri, ea a făcut numeroase drumuri în străinătate, pe banii celor înșelați. La Bruxelles ea a participat la cel puțin două întruniri NATO. În anul 2012, de exemplu, apare pe lista invitaților de la „After Chicago Re-evaluating NATO’s priorities”, care a avut loc, pe 25 mai 2012, la Bruxelles. Andreea-Lorena Pleșea este prezentată ca „Președinte Executiv, Program European de Mediu”.
Printre invitații de onoare s-au numărat Javier Solana, fostul secretar general al NATO, înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externă și de securitate comună și secretar-general al Consiliului Uniunii Europene. O altă personalitate de vază prezentă la acel eveniment a fost Jaap de Hoop Scheffer, fost secretar general NATO. În anul 2014, în cadrul sesiunii „Viitorul parteneriatelor NATO”, Andreea-Lorena Pleșea apare pe lista invitaților cu titulatura: „Președinte Executiv, Comisia Europeană, Proiecte Europene de Mediu, Sănătate, Infrastructură, Securitate”.
Acolo s-a aflat în compania selectă a europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European. Personalitățile invitate să țină cuvântări au fost Philip Mark Breedlove comandantul Suprem al Alianței Nord Atlantice (NATO) din Europa și Douglas Edward Lute, reprezentantul permanent al SUA la NATO.