Editura Evenimentul si Capital

Elena Udrea, imagini SENZAȚIONALE de când avea 17 ani! Poza SEXY în ziar. FOTO ÎN ARTICOL

Autor: | | 0 Comentarii | 6217 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Elena Udrea, în vârstă de 44 de ani, a fost cunoscută încă din perioada adolescenței ca fiind o apariție care întorcea privirile bărbaților, deși trecutul ei este îngropat undeva în vremurile anilor `90, într-un oraș de provincie cu nimic spectaculos față de altele.

Despre aparițiile sale tot mai incendiare din ultima perioadă, toată lumea a aflat, însă puțini sunt cei care știu că Elena Udrea se făcea cunoscută la vârsta de 17 ani, participând la concursul de frumusețe din orașul său natal, Buzău, Miss Adolescență.

Într-una din paginile unui ziar local din anul 1991, Elena Udrea apare într-o poză, îmbrăcată cu o rochie neagră, foarte scurtă și foarte decolată. 

Fostul ministru al Turismului avea aceeași prezență atrăgătoare ca și astăzi. Între timp, lucrurile s-au schimbat și Elena Udrea a ajuns să fie cunoscută după ce a ajuns consilier în echipa primarului general reales Traian Băsescu.

Din 2008 deține funcția de deputat și ocupă funcția de ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale în perioada 22 decembrie 2008 – 9 februarie 2012.

Elena Udrea s-a născut în 1973, în Buzău, într-o familie de muncitori, tatăl șofer, iar mama taxatoare la societatea de transport public local.

În galeria foto de mai sus o puteți vedea pe Elena Udrea în alte ipostaze incendiare

Sursa foto: Libertatea.ro

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Monden

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:31 REACȚIA unui JUDECĂTOR despre REVOCAREA lui KOVESI: „Nu pot să nu remarc...” 14:30 TOADER reacționează în fața ACUZAȚIILOR. A făcut PUBLIC un RAPORT SECRET? 12:09 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate