DOSARUL MICROSOFT, NOI DEZVĂLUIRI. B1: Deputatul PSD Eugen Bejinariu este unul dintre DENUNȚĂTORI în dosarul care a DETONAT CLASA POLITICĂ. Acesta a fost ȘEF al Secretariatului General al Guvernului
- Felix Mihai Badea
- 2 octombrie 2014, 14:17
Din documentele de la dosarul Microsoft reiese că unul dintre martorii denunțători este deputatul PSD Eugen Bejinariu, fost șef al SGG, care avea de asemenea rang de ministru. Informația a fost obținută de sursele B1 TV și este prezentată pe b1.ro.
Conform sursei citate, Bejenariu povestește în dosarul DNA cum l-a vizitat Dan Nica (ministru al Comunicațiilor în Guvernul Năstase și ministru de Interne în guvernul PDL-PSD n.r.) imediat după ce a fost numit în funcția de șef al Secretariatului General al Guvernului, în 2004, pentru a-l informa că trebuie să se semneze contractul cu Micrososft, relatează B1 TV.
”Pentru a-l convinge în acest sens, Dan Nica ar fi mers la el chiar cu Șerban Mihăilescu, precedesorul lui Bejinariu la SGG”, a mai informat B1 TV.
În declarațiile date procurorilor DNA, Bejinariu vorbește despre posibile fapte de corupție și că unii dintre demnitarii implicați ar fi luat sume de bani.