Începe RĂZBOIUL? Donald Trump: „Toate opţiunile sunt pe masă”

Începe RĂZBOIUL? Donald Trump: „Toate opţiunile sunt pe masă”

Donald Trump a criiticat în termeni extrem de duri atacul Coreei de Nord asupra Japoniei, subliniind într-un comunicat referitor la următorul pas în acest conflict că „toate opţiunile sunt pe masă”

„Lumea a primit foarte clar ultimul mesaj al Coreei de Nord: acest regim şi-a arătat dispreţul pentru vecinii săi, pentru toţi membrii Naţiunilor Unite şi pentru normele minimale ale unui comportament internaţional acceptabil”, a subliniat Donald Trump într-un comunicat al Casei Albe, potrivit agerpres.ro.

„Ameninţările şi acţiunile de destabilizare nu fac decât să amplifice izolarea regimului nord-coreean în regiune şi în rândul tuturor naţiunilor din lume. Toate opţiunile sunt pe masă”, a spus Trump.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică deasupra Japoniei, care a survolat țara și s-a prăbușit în mare. trump consideră acest gest drept o escaladare majoră. La scurt timp după lansarea rachetei, președintele american a avut o discuție telefonică cu premierul nipon Shinzo Abe. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi lideri au stabilit să „accentueze presiunea” asupra Coreei de Nord, după cum arată comunicatul emis de Casa Albă.

La începutul lunii august, Casa Albă preciza, într-un comunicat, că Phenianul „reprezintă o ameninţare directă, serioasă şi crescândă pentru SUA, Coreea de Sud, Japonia, precum şi pentru cea mai mare parte a ţărilor lumii".