DNA a plecat de la Finanțe cu raportul „Loteria” întocmit de Darius Vâlcov
- Virgil Burl ă
- 1 octombrie 2015, 00:00
Procurorii DNA au trecut, ieri, pe la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și au ridicat o serie de documente după ce nu au primit răspuns la o cerere privind predarea unor acte.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au cerut de la subordonații lui Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor, concluziile Corpului de control al fostului ministru Darius Vâlcov față de contractul încheiat de Loteria Națională cu grupul austriac Novomatic.
Cei de la MFP au avut un termen rezonabil să predea respectivul raport, însă acest lucru nu s-a întâmplat, astfel încât s-au trezit la ușă cu anchetatorii care au luat actele și au plecat.
Imediat, ministerul Finan țelor Publice a ținut să transmită că DNA nu face percheziții, ci a solicitat unele documente referitoare la verificările efectuate de Corpul de Control al Ministrului la Loteria Română. „Solicitarea a fost făcută în data de 28 septembrie, prin intermediul unei adrese scrise. Precizăm că solicitarea de documente de către DNA este o practică obișnuită și subliniem că Ministerul Finanțelor Publice pune la dispoziția DNA toate documentele solicitate”, se arată în precizarea ministerului.
Urgență suspectă
Vizita DNA vine în contextul în care, potrivit unor informaţii apărute în piaţă, Loteria Română, deţinută de Ministerul Finanţelor, ar putea fi trecută în subordinea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Apariţia acestei Ordonanţe de Urgenţă este motivată de Guvern prin „necesitatea instituirii unor măsuri legislative privind buna funcţionare a Companiei Naţionale Loteria Română, reorganizarea şi revitalizarea activităţii acestei instituţii, alinierea la cerinţele actuale ale pieţei de jocuri de noroc, precum şi o gestionare eficientă a monopolului deţinut de aceasta”.
Această mutare ar fi un nonsens, potrivit unor surse parlamentare consultate de EVZ. „Oficiul trebuie să se ocupe strict de monitorizarea pieţei jocurilor de noroc, nu să devină proprietarul unei companii care activează în această piaţă. Ar fi un conflict de interese și probabil că și Consiliul Concurenței se va sesiza pe această problemă. Se încearcă acum rezolvarea unor probleme, dar această mișcare ar complica și mai mult o situație deja delicată”, au declarat sursele respective. În prezent, Loteria Română este deţinută de Ministerul Finanţelor, iar activitatea companiei este controlată de Curtea de Conturi. „ONJN se ocupă strict cu monitorizarea tuturor jucătorilor care activează pe piaţa jocurilor de noroc, nu ar fi normal să devină proprietarul peste unul dintre jucătorii din acest sector”, au explicat sursele parlamentare.
Un contract controversat, susținut la nivel de Guvern
Încă din februarie 2015, fostul ministru Darius Vâlcov (foto) a decis verificarea contractului încheiat în octombrie 2013 între Loteria Națională și Novo VL Tech Solution care aparține de grupul austriac Novomatic.
FOTO: Darius Vâlcov
Mai exact, este vorba de un contract de asociere în participație încheiat pe 15 ani. Prin această înțelegere, Loteriei Române i se garanta un venit proporțional, de minimum 75 milioane de euro pe an. În urmă cu jumătate de an, fostul ministru Vâlcov recunoștea într-un interviu pentru Hotnews că statul nu a încasat banii, acest lucru fiind posibil doar în condiții bine stabilite. Pe 25 martie, Vâlcov era arestat de DNA pentru fapte de corupție.
Contractul cu Novomatic a fost susținut puternic de premierul Victor Ponta. „Zece ani de zile, la Loteria Română, am luat zece milioane de euro. Acum am semnat un contract să luăm 75 de milioane de euro. Deci, de la 10 la 75. Dacă te uiți la televizor, o să afli că e ceva rău. Asta e, n-ai ce să faci. O să țipe unii care nu plătesc taxe că de ce am luat 75 și de ce nu mai iau 10. Asta e. Explicăm, spunem”, a declarat Ponta la o zi după ce a fost anunțată încheierea contractului.