Dinamo se întărește cu „galactici” din diviziile „B” și „C”

Dinamo se întărește cu „galactici” din diviziile „B” și „C”

Oficialii echipei din Ștefan cel Mare au transferat, până în acest moment, doar trei jucători anonimi din ligile inferioare

Dinamo se mișcă neconvingător pe piața transferurilor, chiar dacă perioada de mercato este abia la început.

Oficialii „câinilor” au adus trei jucători în Ștefan cel Mare, dar niciunul nu a spus nimic în fotbalul românesc până acum.

Corbu a jucat la Titu, în liga a III-a

Ne puteți urmări și pe Google News

Este vorba despre atacantul Fabian Himcinschi (fost la CSM Râmnicu Vâlcea, liga secundă), portarul Iustin Popescu (de la ACS Berceni, liga secund) și mijlocașul Laurențiu Corbu (ex-Urban Titu, liga a III-a). Criza financiară profundă pe care o traversează Dinamo, echipă ce nu va avea dreptul de participare în cupele europene nici în ediția 2016-2017, se reflectă la nivelul lotului.

Salariu de maximum 4.000 de euro

Patronul Ionuț Negoiță a fixat un plafon salarial de maximum 4.000 de euro pe lună! La acest capitol, „câinii” stau chiar mai prost decât rapidiștii, pentru că Valerii Moraru, șeful din Grant, vrea să plătescă, în ediția viitoare, chiar și 5.000 de euro pe lună, deși echipa sa a retrogradat în liga secundă. În aceste condiții, negocierile dinamoviștilor cu țintele fixate cad pe bandă rulantă.

Un exemplu este Florin Cernat, cel care a crezut că este subiectul unei glume, atunci când „câinii” i-au propus un salariu anual de 40.000 de euro. Mai mult, Dinamo l-a pierdut, ieri, și pe fundașul Ricardo Machado, cel care n-a acceptat diminuarea salariului.

S-au resemnat și cei mai duri dintre criticii lui Ionuț Negoiță

Giani Kiriță și Dănuț Lupu, doi dintre foștii jucători ai „câinilor”, care au contestat vehement mediocritatea și neputința în care se scaldă Dinamo, au mai îndulcit tonul și dau impresia că s-au resemnat cu starea de fapt. „Dacă așa a decis noua conducere a lui Dinamo, în privința transferurilor, înseamnă că va fi decizia potrivită. Nu pot eu să discut despre asta, pentru că nu fac parte din aceeași bucătărie”, ne-a declarat Kiriță. „Eu mă îndoiesc că Dinamo va avea un sezon mai bun decât cele din ultimii ani, cu asemenea jucători. Lumea s-a cam obișnuit cu mediocritatea la acest club și nu este în regulă. Totuși, să așteptăm și să vedem primele rezultate. Domnul Dinu Gheorghe și domnul Mircea Rednic au experiență în fotbal. Or ști ei ce fac. Să le acordăm timp ca să lucreze”, ne-a spus și Dănuț Lupu.