Deputații din Comisia de buget, RAPORT FAVORABIL pentru split TVA. NOILE modificări

Deputații din Comisia de buget, RAPORT FAVORABIL pentru split TVA. NOILE modificări

Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de admitere în cazul ordonanței de urgență privind plata defalcată a TVA cu modificări. Deputaţii din comisie au reluat, astfel, votul asupra raportului, după ce luni s-a înregistrat „o situaţie de blocaj”, fiind exprimate 11 voturi pentru un raport de admitere şi 11 împotrivă.

În ședința de azi a comisiei de buget, în care s-a dat raport favorabil pentru OUG privind plata defalcată a TVA, au fost înregistrate 11 voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”, informează Agerpres. Raportul comisieiva intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional. 

Membrii comisiei au dezbătut timp de 2 zile proiectul de lege în cauză, adoptând mai multe modificări, printre care se numără și cea conform căreia măsura să fie obligatorie doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori. 

Care sunt modificările la proiect

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform noilor reglementări adoptate la articolul 2, „au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la 31 ianuarie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 60 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei - restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”. 

Parlamentarii au mai hotărât să scoată instituţiile publice şi persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA. 

Prin urmare, „persoanele impozabile, cu excepţia instituţiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii într-un cont de TVA al furnizorului /prestatorului care aplică mecanismul plăţii defalcate a TVA”, prevede textul adoptat de comisia de buget a Camerei. 

Sunt exceptate situaţiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum şi la finanţarea acordată de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor, au mai stabilit deputaţii din comisie. 

Potrivit celor stabilite de membri comisiei, contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, cât şi cu plata altor obligaţii bugetare. Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plăţii eronate până la data corectării acesteia. 

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate. 

Comisia a respins propunerea de amânare cu un an a intrării în vigoare a legii privind plata defalcată a TVA.