DECIZIE ISTORICĂ a CCR. Ce se întâmplă cu BUNURILE CONFISCATE

DECIZIE ISTORICĂ a CCR. Ce se întâmplă cu BUNURILE CONFISCATE

CCR a luat o decizie istorică care ar putea schimba soarta multora dintre cei cărora li s-au confiscate averile, în cursul urmăririi penale sau în procese în care sunt judecați pentru spălare de bani. Plenul Curții Constituționale a stabilit că bunurile dobândite, deținute sau folosite nu pot fi și subiectul activ al acestei infracțiuni și, drept urmare, deținătorii nu pot fi pedepsiți și nu se poate pune sechestru pe acestea.

Curtea Constituțională a României (CCR) a luat o decizie care poate schimba, radical, cursul multora dintre procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Astfel, luni, Plenul Curții Constituționale, a admis o excepția de neconstituționalitate a Tribunalului Mureș – Secția penală care a solicitat CCR lămurirea articolului 29 alin.(1) lit.c) din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului. CCR a fost chemată să lămurească interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracțiunea de spălare a banilor. În articolul de lege incriminat se precizează: „Constituie infracțiunea de spălare a banilor şi se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: (…) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracţiuni”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este neconstituțională.

În motivarea soluţiei, CCR arată că decizia Înaltei Curți „încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, ce rezultă din principiul statului de drept, impuse de prevederile constituționale ale art.1 alin.(5), dar și principiul legalității incriminării și a pedepsei prevăzut la art.23 alin.(12) din Constituție”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În concluzie, „Curtea a reținut, de principiu, că subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile dobândite, deținute sau folosite nu poate fi și subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor, reglementate la art.29 alin.(1) lit.c) din Legea nr.656/2002”.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Mureș – Secția penală, se arată în comunicatul CCR.