După anul nou, pesediștii și liberalii au plecat cu Plugușorul unii pe la casele altora. De urat nu și-au prea urat, dar de urât e clar că se urăsc, de n-au putut aștepta și ei decent măcar o săptămână din 2014 și s-au grăbit să-și aruce vorbe grele peste gard încă din 2 ianuarie.
De ce nu merge Uniunea? Mai multe motive pot fi invocate: diferențele de doctrine ale celor două partide, lipsa unui proiect comun, altul decât ura față de Băsescu, faptul că primele alegeri după instalarea USL la putere vin nu peste patru ani, cum se întâmplă de obicei, ci, iată, după numai doi.
O cauză mai puțin discutat, dar esențială o constituie însă natura acaparatoare și rapace a PSD, care-l face un partener imposibil. Cel mai mare partid din România – că ne place sau nu – care și-a dat testul stând opt ani în Opoziție și rezistând, fără să se destrame, PSD nu este obișnuit să stea pe picior de egalitate cu aliații săi vremelnici. În toate guvernările sale anterioare, a avut ca parteneri partide mult mai mici, ca PRM, PUNR, PUR/PC sau UDMR, luate de dragul unei majorități confortabile, dar care puteau ușor să fie dominate sau, în caz contrar, înlocuite în ecuația guvernării. Ca urmare, ideea de a împărți puterea îi este la fel de străină ca unui crocodil zborul. În singura ocazie în care s-au pomenit la guvernare de pe o poziție de egalitate – între 2008 și 2009, cu PDL – pesediștilor nu le-a priit deloc.
În plus, rezultat din rămășițele bine cosmetizate ale fostului partid comunist, PSD, chiar dacă și-a însușit repejor în 2001 pedigree-ul social-democrat al PSDR, rămâne, în mod fundamental, un partid cu apucături totalitariste, încercând să acapareze toată puterea și toate resursele, fie că este vorba despre aleși locali, parlamentari, funcții, bani, mass-media etc. Visul de aur al PSD nu este acela de a deveni un partid modern într-un stat funcționând după reguli democratice, ci, după cum a demonstrat-o atacul brutal la adresa Justiției din decembrie 2013, acela de a deține controlul total și a nu da socoteală nimănui.
Cu acest partener au intrat liberalii la guvernare, aducând la zestrea comună a USL una bucată prezidențiabil bun de gură, dar, în rest, mai puține procente, mai puține filiale puternice, mai puțini membri, mai puțini bani. Ca urmare, nu ar trebui să se mire că s-au pomenit tratați ca ruda săracă încă de când a început cu adevărat guvernarea USL, alături de un partener care nu înțelege și nu respectă alt argument decât forța.
Pentru că în Opoziție, când e vorba să împarți funcții pe hârtie, e ușor să fii generos. Mai greu e să fii la fel și când ajungi la guvernare, iar PSD nici nu prea s-a străduit. Și așa s-a trezit PNL numai cu ambalajul în mână. Acaparator ca de obicei, PSD i-a dat ministerele, dar le-a golit de conținut prin înființarea miniștrilor delegați. Politica guvernamentală a ajuns să fie una social-democrată, țintită către electoratul PSD, în care liberalismul nu se simte nici cât o picătură de lapte într-o cană de cafea. În teritoriu, liberalii s-au pomenit, treptat, scoși din cărți la împărțirea funcțiilor locale, în ciuda protocoalelor. (Drept este că și ei, în județele unde au ajuns la putere, au preferat să colaboreze cu PDL sau chiar cu PP-DD decât cu aliații lor din USL.) Asaltul de la finele lui decembrie, când social-democrații erau cât pe ce să pună mâna și pe TVR, atribuită prin înțelegeri anterioare liberalilor, e ilustrativ pentru natura rapace a acestui partid: audiența televiziunii naționale s-a prăbușit, influența ei la fel, iar PSD are alte mijloace media mult mai eficiente pentru a-și transmite mesajele exact așa cum le dorește. Nu atât îi trebuia TVR, cât ar fi preferat ca liberalii să n-o aibă.
În acest context, ideea că PSD îi va netezi lui Antonescu drumul către Cotroceni nu poate fi decât o iluzie; social-democrații nu vor ceda această candidatură liberalilor decât dacă le va conveni să nu o aibă ei. În locul lui Antonescu m-aș îngrijora mai tare dacă PSD ar continua să-mi susțină traseul la prezidențiale, pentru că înseamnă că au găsit un mod de a câștiga tot ei din asta.
Recomandările noastre
