Editura Evenimentul si Capital

Damblaua enormului | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Florin Toma
Autor: | | 1 Comentarii | 408 Vizualizari

Orice popor micuţ, drăguţ şi netulburat, care, în ciuda tuturor sforţărilor istoriei, nu poate fi deturnat de la ambiţiile sale prizărite, de la mănunchiul de aspiraţii mărunte şi de la pasiunea irepresibilă de a se aşeza temeinic în două luntri (de luntrea lui Caron, nici vorbă!), lipsit de viziune proiectivă şi ocolit de ample sfâşieri metafizice, comod din fire, expandat în contemplaţie, cu fluieraş de fag, mult zice cu drag; fluieraş de os, mult zice duios şi fluieraş de soc, mult zice cu foc, cu poveşti scurte pe teme exemplare de largă circulaţie zonală (precum ghinionul, naivitatea, prostia sau iubirea stearpă) şi, în fine – deşi portretul e departe de a fi terminat, dar ne mai trebuie vopsele! – un poporel căruia, neobişnuit cu cosmogonia sau cu epopeile eroice, nu i-a rămas decât să se rezume la un mit fundamentat pe o delaţiune provocatoare de lamentaţii adolescentine…deci, un astfel de popor are câteodată nebănuite şi neaşteptate accese de grandoare.

 Se bagă ca musca-n lapte în paradigma enormului. Îl loveşte damblaua disproporţiei. E năpădit de râvna pentru asupra de măsură. (NOTĂ: Nepoată-mea, Ilinca-Maria, de 7 ani, are – din moşi- strămoşi, pe linie maternă – pasiunea surprinzătoare, altminteri, extrem de savuroasă, a mototolirii vocabulelor în combinaţii derutante sau împachetări fonetice insolite. Astfel, pentru a caracteriza ceva de dimensiuni uriaşe, copilul a inventat o formă confortabilă de contaminare a două adjective vecine din punct de vedere semantic. Deci, acel „ceva” este, fără nicio ezitare, „giganormic”!).

Să revenim însă la oile noastre, aflate în turma din care şi noi facem parte! Aşadar, pornind probabil de la constatarea lucidă a Sapientului nostru naţional pehlivan-mucalit, cum că „simţ enorm şi văz monstruos” (dar şi poate pentru că suntem sastisiţi de formatul istoric prea minion, de fapt, sufocant de sfrijit!), în ultima vreme noi, românii, ne-am dedulcit tot mai tare la no limit (cu monstruosul ne-am obişnuit, nu mai e o surpriză, fiindcă monştrii sunt printre noi!). Şi am trecut la experimente grandilocvente, încercând acomodări cât se poate de reale la enormul visat în atâtea secole de reverie şi de lingoare, cum stam noi aşa, ca un popor eminescamente melancolic, trântiţi într-o rână pe tăpşanul păşunist şi ţinând obişnuitul fir de iarbă între dinţi (alte popoare ţin între dinţi cuţitul…noi ţinem firul de iarbă!).

Poate că aceste accese se datorează şi diferenţei de timp faţă de alte naţiuni. Noi am fost mereu ocupaţi(!). În sensul că de-abia acum, când ne-am câştigat libertatea, am găsit şi noi vreme să pritocim enormul. Aşa se explică, de pildă, Catedrala Mântuirii Neamului, care, ca şi Casa Poporului (pe care un înaintaş vizionar a construit-o avant la lettre în folosul lui naţional!), e o namilă ce sparge corneea. Disproporţiile ei siderante, statura ei „giganormică” ţin, fireşte, nu doar de necesităţile creştine din ce în ce mai insistente(!) ale ţării. Dar şi de ambâţul sclifosit al capilor BOR de a intra în competiţie, în ciuda unui retard (de multe secole!), cu oraşe mai harnice, precum Milano, Köln, Viena sau Paris. N-are-a face rezultatul, aici este ca la Olimpiadă, important nu e să câştigi, ci doar să participi, spre mândria naţiei!

Aşa se explică, apoi, toate acele provocări ce au scos populaţia noastră liniştită, din posăceala zilei de mâine, spre a o băga în Guinness Book, cu tot calabalâcul de celmaicel şi ceamaicea. Cel mai lung cârnat din lume, scrisoarea de dragoste cu cei mai mulţi semnatari, lansată de Dragobete, cea mai mică bancnotă, cel mai mare drapel. Apoi, să nu uităm prima notă de 10 la gimnastică, luată de Nadia, după care, am avut cea mai sângeroasă criminală din lume, Elisabeth Bathory Sau, zilele trecute, cea mai mare Spirală-n dans, la Năsăud, cu cei peste 8.000 de participanţi din tot judeţul, învârtindu-se până la ameţeală. Mie, însă adevărata ispravă de Cartea Recordurilor – gigantescă, uriaşă, enormitatea enormităţilor, nemăsura oricărei măsuri, hiperbola de proporţii co(s)mice, mai strălucitoare ca orice „comeată” – mi s-a părut că a fost Liviu Dragnea în costum popular... Priceless.

O nouă dambla pe vechile dureri!




Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate