Cum au ţinut avaria ascunsă şefii Regiei şi au inundat metroul

Cum au ţinut avaria ascunsă şefii Regiei şi au inundat metroul

RADET Bucureşti a anunţat astăzi, la ora 12.19, că din cauza unei avarii survenite în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în jurul orei 01:30, a fost afectată galeria de metrou din zona Piaţa Victoriei, tronsonul Piaţa Victoriei – Gara de Nord. Avaria a fost izolată în jurul orei 04:00, lucrările continuând în cursul acestei dimineţi. Comunicatul a fost trimis presei după ce s-a inundat metroul.

Echipele RADET au fost mobilizate pentru remedierea avariei, astfel încât circulaţia metroului să nu fie afectată, susţin şefii Regiei în comunicatul de presă.

"În cursul acestei zile, din cauza cantităţii de apă aflată în subteran ca urmare a producerii avariei în timpul nopţii, circulaţia metroului este îngreunată. Pentru evacuarea apei din subteran, lucrează la faţa locului angajaţi ai RADET şi METROREX, sprijiniţi de angajaţi şi utilaje aparţinând APA Nova.Timpul estimat de pentru evacuarea apei din galeria subterană este de două ore, respectiv ora 14.00", au explicat reprezentanţii RADET în comunicatul emis.

Cine putea să scoată apa? ISU are capacitatea de a scoate apa cu ajutorul pompelor. Potrivit surselor noastre, şefii Regiei nu au anunţat ISU despre problemă.

Situaţia RADET

"RADET Bucureşti se află începând cu data de 5 octombrie în insolvenţă, ceea ce implica un plan de reorganizare a instituţiei şi de soluţionare a problemelor întregului sistem de termoficare.

RADET Bucureşti administrează cel mai mare sistem de termoficare din România, deţinând 43% din piaţǎ. Furnizează energie termică pentru aproximativ 565.000 de apartamente, reprezentate de peste 8.500 de blocuri şi imobile, în care trăiesc peste 1,25 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.400 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

RADET Bucureşti este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% dintre consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi agenţi economici).