Cum a rezolvat Guvernul situațiile de "vid de putere" din administrațiile locale

Cum a rezolvat Guvernul situațiile de  "vid de putere"  din administrațiile locale

Guvernul a stabilit astăzi că, în situaţia excepţională în care primarul unei localităţi se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, iar funcţia de secretar al unităţii administrativ-teritoriale este vacantă, prefectul numeşte, prin ordin, o persoană care să exercite atribuţiile de secretar al localităţii respective.

Executivul a aprobat această reglementare printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, se instituie astfel "un mecanism temporar care să asigure gestionarea intereselor comunităţilor locale în situaţiile de "vid de putere", apărute ca urmare a dizolvării autorităţii deliberative şi imposibilităţii concomitente de exercitare a atribuţiilor de către autoritatea executivă".

"O astfel de situaţie concretă este în municipiul Rădăuţi, unde mandatul de primar a fost suspendat până la încetarea arestării preventive (şi, ulterior, a arestării la domiciliu), Consiliul Local a fost dizolvat prin hotărâre judecătorească (nemaiavând, astfel, nici viceprimar), iar funcţia publică de secretar al municipiului este vacantă. Prefectul judeţului Suceava a semnalat la nivelul Guvernului această situaţie, precum şi dificultăţile de funcţionare ce derivă din "vidul de putere"; concret, la nivelul municipiului, nu pot fi plătite salariile din învăţământ, sănătate, administraţie publică locală, siguranţă publică, nu pot fi onorate unele angajamente ale municipalităţii", explică Guvernul.

Prefectul va face alegerea celui care va exercita atribuţiile de secretar al localităţii la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Ordonanţa adoptată, astăzi,  instituie un mecanism similar şi în situaţiile în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea exercitării funcţiei, iar funcţia de secretar al judeţului este vacantă.

Potrivit Executivului, cele două numiri temporare, în situaţiile excepţionale prevăzute, vor fi făcute de prefect din două considerente: "prefectul este cel informat oficial în legătură cu situaţia juridică a primarului şi a Consiliului Local şi el ştie când aceştia nu îşi mai pot exercita atribuţiile; până în anul 2005, prefectul numea în funcţie, prin ordin, secretarul unităţilor administrativ-teritoriale, în urma promovării concursului".

Ordonanţa adoptată miercuri aduce unele completări şi Legii privind finanţele publice locale. "În cazul în care consiliile locale sau judeţene sunt dizolvate sau în curs de dizolvare, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene pot aplica, în anul financiar în curs, ultimul buget aprobat, actualizat cu sumele repartizate, în anul curent, de la bugetul de stat sau alte bugete, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget", precizează Guvernul.

Sursa citată argumentează că mai multe unităţi administrativ-teritoriale se confruntă cu situaţia în care bugetul local pe anul 2015 nu a fost aprobat de către consiliile locale sau judeţene din cauza faptului că acestea au fost dizolvate, iar autorităţile executive nu pot finanţa cheltuielile.

Ne puteți urmări și pe Google News