Cuibul care l-a făcut vedetă pe primarul Palaghiu. Cum ar putea barza din Schitu Golești să sfi deze Ordinul ministrului
- Mara Răducanu
- 13 martie 2015, 00:00
Toate socotelile legate de mutarea unui cuib de barză dintr-o comună argeșeană ar putea fi date peste cap
În comuna Schitu Golești, din județul Argeș, zilele acestea tensiunea este la cote maxime. Niciodată, din 2004, de când este primar, Marcel Palaghiu, nu își amintește să se fi confruntat cu o asemenea problemă. Ieri, telefonul edilului s-a înroșit, după ce a apărut informația că va trebui să mute, la nemulțumirea unui sătean, cuibul de barză (Ciconia Ciconia) de pe un stâlp de electricitate pe altul. Motivul: era foarte aproape de casa lui și făcea multă mizerie. De aici au început, de fapt, și problemele edilului.
Emoții la primărie
Însă pentru primarul Palaghiu, greul de-abia acum începe: cuibul cu pricina poate fi mutat doar cu personal de specialitate. „Mă sună toată presa, nu mi s-a mai întâmplat asta până acum, în niciun mandat. Nu am rezolvat treaba domnișoară, suntem în căutarea unei firme de electricitate care să se mute cuibul de pe un stâlp de electricitate pe altul, mai exact la 600 de metri de locul în care a fost”, ne-a declarat edilul.
Cuibul de barză, specie protejată prin lege, este pe stâlpul de electricitate de ani buni. Până mai ieri, cuibul nu a deranjat pe nimeni. Nimeni nu auzise de primarul Marcel Palaghiu și de comuna Schitu Golești. Edilul devine nostalgic: „E un cuib vechi, e acolo de câțiva ani, ne învățasem cu el”. Treaba este însă cât se poate de serioasă. Cererea de strămutare a ajuns la Ministerul Mediului, care a emis, marți, un ordin pentru aprobarea relocării unui cuib de barză de pe raza localității Schitu Golești. Ordinul de ministru pentru mutarea cuibului a fost avizat și de Academia Română și publicat în Monitorul Oficial.
Părerea specialiștilor
Cazul a ajuns și în atenția Societății Ornitologice din România. ,,Berzele se întorc în același cuib, îl preferă pe cel contruit în anii anteriori. În situația în care cuibul este mutat, există riscul ca pasărea să nu folosească cuibul mutat, ci să fie nevoită să-și facă altul. Ea se va întoarce din migrație în zona cuibului. Nu există regulă în ceea ce privește comportamentul păsării. Călătoria din Africa în România este obositoare și, a face un alt cuib, înseamnă un consum mare de energie pentru ea”, ne-a explicat Alida Barbu, biolog în cadrul Societății.
Ce prevede legislația
Legislația de protecție a naturii, ne-au mai explicat reprezentanții Societății Ornitologice din România, prevede că „este infracțiune distrugerea cuiburilor păsărilor. În anumite situații, când sunt afectate siguranța cetățenilor sau a unor bunuri, se poate face mutarea cuibului prin ordin al conducătorului unității”. Potrivit legislației în vigoare, nerespectarea acestor reguli „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei”. Specialiștii în ornitologie spun că berzele se întorc din Africa la începutul lunii aprilie și stau pe meleagurile noastre până la jumătatea lunii august.