Cristina Tarcea: Toată lumea își dorește abrogarea Ordonanței

Cristina Tarcea: Toată lumea își dorește abrogarea Ordonanței

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat astăzi, la Parlament, că soluţia pe care ar trebui să o ia Guvernul în privinţa ordonanţei pe coduri ar fi abrogarea, deoarece o prorogare nu ar face decât să prelungească termenul de intrare în vigoare a acestui act normativ.

Prezentă la Parlament, unde a fost discutat bugetul ÎCCJ, Cristina Tarcea a fost întrebată de jurnalişti care ar fi soluţia pe care Guvernul ar trebui să o ia în privinţa ordonanţei, respectiv să fie abrogată sau prorogată.

"Mă întrebaţi de un aspect de oportunitate şi nu aş vrea să i se reproşeze puterii judecătoreşti că interferează cu puterea executivă sau legislativă. Nu aş vrea să dau un răspuns de jurist, ci aş vrea să dau un răspuns de bun-simţ. Cred că toată lumea asta îşi doreşte o abrogare (...) Tot ceea ce pot să vă spun este că prorogare în sens comun sau juridic înseamnă amânare. Prin urmare, prorogarea nu ar face decât să prelungească termenul de 10 zile de intrare în vigoare a dispoziţiilor privind modificarea Codului penal", a spus Tarcea.

Ea a explicat că Ordonanţa nr. 13 vizează norme de procedură şi norme de drept material. Normele de procedură se referă la modificări ale Codului de procedură penală, care se aplică imediat, iar normele de drept vizează modificări la Codul penal. La normele de procedură care intră imediat în vigoare se află şi denunţul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tarcea a spus că nimic nu poate împiedica pe cineva care a făcut un denunţ valabil sub imperiul unei legi, să-l facă valabil sub imperiul unei noi legi.