Cristian Sima, cunoscut pentru punctele de vedere extrem de tranșante, devine începând de astăzi una din personalitățile ale căror opinie este găzduită de evz.ro. În fiecare zi, de luni până vineri își va face publice opiniile sale pentru cititorii noștri.

„Încotro?” este întrebarea pe care toţi ne-am pus-o după momente de cumpănă. Viaţa fiecăruia dintre noi ne duce în situaţii limită, în care, debusolaţi şi dezorientaţi, ne întrebăm: „Încotro?”

Dilema „Încotro?” este însă mult mai încărcată de simboluri atunci când apare în momente istorice de nesiguranţă şi de nelinişte.

Extrapolând situaţia creată la noi după incendiul de la ”Colectiv” la situaţia creată în Europa şi în lume după atentatele de la Paris, avem din nou a răspunde la aceeaşi întrebare: „Quo vadis, Europa?” Încotro mergi, civilizaţie occidentală?

Se spune că Apostolul Petru, fugind din Roma, l-a întâlnit pe Isus şi l-a întrebat unde merge. Isus a răspuns: „La Roma, pentru a fi a doua oară răstignit”. Petru s-a întors la Roma şi a fost şi el răstignit, de data aceasta cu susul în jos.

Oare civilizaţia occidentală va fi şi ea răstignită cu susul în jos dacă se întoarce la vechile ei valori? Lumea s-a schimbat enorm, tehnologia şi viteza comunicării sunt un ghimpe în propagarea creştinismului, dar par de mare ajutor în propagarea urii, a xenofobiei şi a fratricidului.

Venirea bruscă în acest an a unui imens număr de refugiaţi de altă cultură şi religie s-a lovit de ziduri înalte în cultura creştină, dar a găsit şi porţi larg deschise, practic a scindat societatea occidentală în două mari curente. Atentatele de la Paris induc azi o poziţie dominantă a curentului xenofob.

Este aproape imposibil să nu ne ducem cu gândul înapoi în istorie, la Noaptea de Cristal a lui Hitler. Antisemitismul propagat de nazişti era necesar pentru a găsi un ţap ispăşitor în haosul Germaniei de după Primul Război Mondial şi în haosul şi mai mare creat de Marea Depresie din 1929.

Pare ridicol ca în secolul 21 să putem lua parte la un război religios sau la o luptă condusă de ura de rasă. Să cercetăm atunci care ar putea fi adevăratele motive ale unei viitoare conflagraţii. La fel ca şi cazul războaielor secolului 20, banii sunt mereu motivul principal.

Civilizaţia occidentală a cheltuit deja banii viitoarelor două generaţii. Banii nu au nicio acoperire şi reprezintă doar un fum, parfumat diferit în funcţie de poziţia geografică de pe glob. Un euro la Berlin miroase mai frumos decât unul de la Atena sau Roma. Cu cât e mai parfumată bancnota, cu atât dobânda e mai mică şi puterea de cumpărare mai mare. În alte părţi ale lumii găsim dolari. Murdari în Columbia, miros a Chanel odată aduşi în Elveţia. Sau dăm peste ruble mucegăite, care au acoperire în materii prime urât mirositoare. Există şi yuanul. Inodor, incolor, ar vrea să se strecoare la masa bogaţilor, ghidonat prin telecomanda partidului comunist chinez, şi tot încearcă să-şi extindă wifi-ul monetar cât mai aproape de Wall Street.

Concluzia e că banii actuali au mirosuri pestilențiale, chiar dacă intră şi ies prin parfumerii şi prin magazine Hermes. Banii actuali miros în acelaşi timp a petrol, a Kalashnikov şi nu în ultimul rând a moarte. Dacă vrem să găsim direcţia justă la întrebarea „Încotro, Europa?”, ar trebui să renunţăm să mai urmărim banii. Dar oare se poate?

Sistemul financiar-bancar şi politic urmăreşte banii de peste 100 de ani. Am ajuns să ne monetizăm idealurile, iubirile şi chiar dragostea faţă de propriii copii. Dacă vom continua, unde vom ajunge?

Falsul conflict dintre creştinism şi islamism ascunde de fapt un conflict grav între statele occidentale falite şi populaţiile lor bogate sau între statele arabe bogate şi populaţiile lor falite.

Merită să ne ucidem între noi pentru a afla cine nu-şi va mai plăti datoriile?

Merită să ne ucidem semenii musulmani pentru a ne proteja statele noastre asistenţiale şi corupte?

Merită să fim ucişi de semenii noştri pentru că doar aşa pot fi conservate oligarhiile ruso-arabe?

Categoric nu!

Avem nevoie de un restart financiar. Din păcate, fără război, acest restart nu va veni de la sine. Doar dacă vom accepta că am trăit peste nivelul a ceea ce am creat şi că înainte de a-i omorî pe alţii ar trebui să ne facem propriul proces de conştiinţă. Să ne pedepsim vinovaţii naţiei, să renunţăm la aquis-urile nemeritate şi să o luăm de la capăt pe alte principii şi cu un alt sistem de valori.

O întoarcere la etalonul aur ar fi aproape imposibilă pentru că s-ar declanşa un război pentru etalon, au fost destule în istorie.

Concluzia e că nu ştim încotro vom merge după ce vom declanşa valuri de ură şi de răzbunări. Doar educaţia şi ieşirea din ignoranţă ne-ar putea opri. Mai avem însă timp să ne educăm?

Churchill a spus că Al Doilea Război Mondial a fost războiul cel mai uşor de evitat.

Înainte de a scrie pe Facebook, înainte de a acţiona la impulsul durerii şi al indignării, să ne punem o întrebare: „Quo vadis?”