Crin Antonescu s-a automazilit!

Crin Antonescu s-a automazilit!

Gestul liderului PNL ce ne-a marcat mediatic, sâmbăta trecută, a fost unul spectaculos. La fel de spectaculos precum cel prin care a scos partidul de la guvernare, prin care și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului, sau aducerea în prim-planul PNL a lui Klaus Iohannis.

Trebuie spus că Antonescu are calități de om politic de prim rang. Una din cele mai importante este modul în care reușește să fie interesant, spumos și greu de combătut în logica sa. O dezbatere în care Crin Antonescu este prezent devine interesantă prin ascuțimea replicilor sale. A rămas memorabilă emisiunea în care l-a transformat pe Mihai Gâdea într-un personaj ridicol, cu replici plângăcioase pline de un patetism total nepotrivit momentului. Numai că finalul nefericit al acestei candidaturi este rezultatul unui domeniu în care Crin Antonescu nu excelează: urmărirea pe termen lung a unui parcurs strategic și oportunitatea fiecărui pas tactic. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea asupra mișcărilor sale politice din ultima jumtătate de an aș putea spune că ele au fost bune, spectaculoase, subliniez încă o dată curajul lor, dar întârziate. A scos mult prea târziu partidul de la guvernare și de aici a plecat totul. Compromisul făcut cu PSD pentru guvernare poate că a îmbogățit câțiva liberali, dar a sărăcit partidul în privința opțiunilor de repoziționare. Iar pentru ca eșecul să fie extrem de bine conturat, mandatul său în fruntea PNL a continuat cu o campanie electorală insuficient pregătită care a adus un rezultat slab pentru liberali, în condițiile în care erau în opoziție și aveau în aproape jumătate de țară președinția consiliilor județene. În câteva cuvinte, a avut totul și a pierdut totul. Într-un an în care trebuia să meargă în sus, spre Cotroceni, până să devină președintele României a ajuns un simplu membru de partid, aproape un particular pasionat de politică.

Am văzut că sunt mulți analiști și politicieni care caută explicații subterane pentru decizia prin care Crin Antonescu a renunțat la tot. O înțelegere Iohannis-Băsescu, un complot în partid, manevre ale serviciilor de informații, nemulțumirea Washingtonului, influența cuplului Gușă-Rareș Bogdan, ba chiar și umbra Angelei Merkel bântuie imaginarul politic asociat momentului. Eu cred că explicația este mult mai simplă: Crin Antonescu s-a automazilit! Este victima propriului “complot”! A luat decizia nu pentru că a vrut să facă un gest de mare curaj, ci pentru că a inițiat o operațiune igienică. Necesară. A înțeles că nu mai poate continua pe un drum în care lipsa de performanță politică va fi sancționată drastic atât în interiorul partidului, cât și de către electorat. A priceput că nu-l va putea folosi pe Iohannis drept scut în fața adversarilor din partid (primarul din Sibiu fiind mult mai preocupat de viitorul său politic, decât de soarta lui Antonescu), că rezultatele din sondaje în privința șanselor sale la președinție sunt reale, iar scorul obținut la europarlamentare arată un partid ce nu poate susține prin structurile din teritoriu ambițiile sale prezidențiale. Cred că a văzut cum alianța cu Vasile Blaga riscă să se transforme într-o vulnerabilitate politică, ajutându-l doar pe liderul PDL în tentativa sa de băga sub preș rezultatul rușinos de la europarlamentare.  

Poate că a luat decizia la nervi, așa cum lasă unii membrii PNL să se înțeleagă. Modul în care Marian Petrache, fostul responsabil cu campania electorală, și Norica Nicolai, personaj extrem de apropiat de Antonescu, au reacționat la aflarea veștii, indică o surpriză totală. Bănuiesc că mai sunt și alți apropiați ai săi care au aflat de la televizor că a decis să se retragă. Dar chiar și în aceste circumstanțe, care vin să confirme lipsa sa de preocupare pentru zona de strategie politică, Crin Antonescu a luat singura măsură posibilă. A preferat să plece singur, ca să nu fie forțat să plece. Va mai avea forța necesară să se reîntoarcă?

Ne puteți urmări și pe Google News