Copilul lui Iisus. SFÂNTUL ZILEI

Copilul lui Iisus. SFÂNTUL ZILEI

Pe 20 decembrie 107 trecea la cele veșnice Sfântul Ignatie Teoforul. A fost ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul.

Potrivit tradiției, Ignatie ar fi fost copilul pe care Iisus l-a luat în brațe arătându-l apostolilor ca model de smerenie. „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor” (Matei, 18, 4). A suferit moarte martirică la Roma în timpul împăratului Traian, fiind sfâșiat de fiare.

A cerut să nu se mijlocească la împărat pentru a fi achitat: „Lăsați-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu pâine curată a lui Hristos.” Câțiva creștini au adunat rămășițele sale și le-au dus în Antiohia, pe 29 ianuarie 108

Ne puteți urmări și pe Google News