În ultimii ani, mi-a fost dat să văd părinți care își forțează copiii să performeze.
Un prim caz care m-a înspăimântat a fost al unei mămici cu mult timp liber, care avea program zilnic de cel puțin trei ore de exersare a lecțiilor pe care urma să le învețe la școală fata ei. Copilul plângea și era înspăimântat de eventualele note mai mici de FB cu Bravo, o invenție a învățătoarei menită să stimuleze concureța acerbă în clasă. Nu știu dacă ritmul impus urma să ajute la performanțe viitoare, copilul însă era clar afectat psihic de ce i se impunea să facă din primii ani de școală.
O altă mămică, nemulțumită de orele de matematică pe care doamna învățătoare le ținea la clasa a IV-a, s-a apucat să facă ea meditații cu băiatul ei, lucrând teste care se fac în centre de excelență.
Imediat s-a văzut diferența între elevii care se bazau doar pe orele de la școală și copilul pregătit suplimentar. Băiețelul își dorea însă să ia punctaje maxime la concursuri, iar mama știa când trebuie să se oprească, îi dădea voie să zburde și nu exagera cu pregătirile, atunci când copilul nu mai dorea.
Ne puteți urmări și pe Google News
Pe de altă parte, liceenii din școli de top care acceseză burse la facultăți în afara țării sau care au făcut-o deja povestesc că studenții români sunt apreciați de profesorii de la univerisitățile străine tocmai pentru faptul că sunt capabili să învețe mult mai mult fiind obișnuiți cu un volum mare de informații. Alți părinți dau străinătatea pe școli din România, pentru concurența care stimulează copiii foarte buni și le creează mediul propice să performeze.
Care să fie până la urmă rețeta succesului într-un sistem de stat falimentar, în care nu există o normă și în care dascălii și părinții au ajuns să se ocupe de educația copiilor după cum îl taie capul?
Răspunsul stă probabil în echilibru, al părinților și al profesorilor, ținând însă mereu cont și de preferințele copilului către anumite materii și de limitele lui.
Geta Roman
Editor Social
Recomandările noastre
