Comunicat de ULTIMĂ ORĂ din partea CCR. Mișcarea la NIVEL EUROPEAN făcută de judecătorii de la Curtea Constituțională

Comunicat de ULTIMĂ ORĂ din partea CCR. Mișcarea la NIVEL EUROPEAN făcută de judecătorii de la Curtea Constituțională

După ce și-a anunțat decizia, Curtea Constituțională a venit cu un comunicat în care informează că a sesizat Comisia de la Veneția pentru presupuse presiuni asupra judecătorului Petre Lăzăroiu, puse de consilierul prezidențial Simina Tănăsesu.

”Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 19 iunie 2018, a hotărât, cu majoritate de voturi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei și a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) în legătură cu un nou demers îndreptat împotriva Curții Constituționale, care vizează, în concret, o anumită situație de fapt ce este de natură a crea presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu, dar care urmărește, înainte de toate, delegitimarea deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în actuala sa componență. Textul scrisorii a fost trimis astăzi către organismele internaționale mai sus menționate”, arată CCR, într-un comunicat de presă.