Jucătorul în vârstă de 27 de ani a strălucit în partida pe care Steaua a câștigat-o, vineri, contra echipei Pandurii Târgu-Jiu, acumulând maximum de puncte în cele patru etape disputate.
Campioana României s-a distrat, vineri seară, în compania „minerilor” de la Pandurii Târgu-Jiu, reușind să treacă en-fanfare de olteni, cu năucitorul scor de 6-0. Partida din Ghencea s-a disputat cu tribunele închise, iar jocul de pe propriul teren al „roș-albaștrilor” a părut ca fiind un antrenament perfect înaintea partidei cu bulgarii de la Ludogoreț.
Lăudat de ziariștii străini
Claudiu Keșeru a prins o zi de excepție, reușind să marcheze toate cele șase goluri contra Pandurilor (23, 26-penalty, 34, 64, 82 și 85), lucru ce l-a făcut pe atacantul stelist să intre în istoria Ligii I, ultimul fiind Marian Popa, în 1993, în meciul Farul-Oțelul, scor 6-3.
Vârful Stelei a devenit al șaselea jucător care a înscris de tot atâtea ori într- o partidă din primul eșalon românesc. Potrivit unor clauze din contractul cu Steaua, Keșeru este recompensat cu câte 1.000 de euro pentru fiecare gol marcat, dar încasează bani și în funcție de câte minute joacă în tricoul „militarilor”, și, astfel, după reușitele sale din meciul contra formației lui Petre Grigoraș, fotbalistul din ofensiva stelistă va primi în cont 6.000 de euro, la care se mai adaugă alte 2.000 pentru că a evoluat mai mult de 30 de minute. „Nu realizez ce s-a întâmplat. Sincer să fiu, n-aș fi crezut că așa ceva e posibil. Le mulțumesc tuturor colegilor, fără ei n-aș fi reușit. N-am vrut să demonstrez nimic nimănui, dacă mai era cineva care n-avea încredere în mine, acum a văzut ce pot”, a declarat eroul jocului din Ghencea.
Evoluția remarcabilă a elevului lui Costel Gâlcă a fost salutată și de către publicațiile mari din Europa, precum Gazzetta dello Sport, Le Figaro sau O’Jogo. „Steaua Bucureşti învinge Pandurii cu 6-0, toate golurile purtând semnătura lui Claudiu Keşeru, care a marcat în orice mod”, au titrat italienii. Mai mult, următorul meci al Stelei va avea loc, mâine, împotriva formației Ludogoreț, din play-off-ul Ligii Campionilor, pe „Arena Națională”, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 1.