Editura Evenimentul si Capital

Circul Naţional din China ajunge la Bucureşti. Artiştii promit adrenalină şi explozii de culoare

Circul National din China
Autor: | | 0 Comentarii | 348 Vizualizari

Sala Palatului va găzdui la 10 martie, de la ora 20:00, un nou eveniment ce aduce în prim-plan magia şi misterul unei culturi deosebite, alături de una dintre cele mai prestigioase producţii artistice şi spectacol de circ din bătrânul continent: CIRCUL NAŢIONAL DIN CHINA, în turneu cu show-ul “Chinatown”.

Recunoscuţi la nivel mondial pentru mişcările, acrobaţiile şi abilităţile de gimnaşti, circarii chinezi - dintre care fac parte actori îndrăgiţi şi artişti din zona operei – anunţă un super spectacol. Totul într-un registru în care momentele tensionate vor alterna cu cele pline de culoare şi graţie, garantând un show pe care nu-l poţi uita uşor.

“Orientul îndepărtat” soseşte în România cu un spectacol extrem de incintant şi care surprinde în continuare milioane de spectatori din întreaga Europă. Timp de 120 de minute, publicul român va avea ocazia să-i privească pe cei 40 de artişti ce vor executa acrobaţii care depăşesc imaginaţia, dar şi jonglerii dintre cele mai atractive.

“Suntem o echipa foarte motivată de artişti vizuali, coregrafi, etnologi, interpreţi, artişti graficieni, maeştri ai luminilor, ingineri de sunet şi specialişti în turnee, totul centrat în jurul producătorului şi regizorului Raoul Schoregge. Aceasta este echipa care transformă diamante brute în bijuterii rare”, au declarat reprezentanţii Circului din China, conform unui comunicat de presă.

Biletele se găsesc la următoarele categorii de preţuri: Categoria I - 199 de lei; Categoria II – 99 de lei; Categoria III – 59 de lei. Acestea sunt disponibile online pe: bilet.ro şi prin reţeaua Tui Travel şi Teatrul Naţional.

DESPRE CIRCUL NAŢIONAL DIN CHINA

O manieră unică de a experimenta cultura unei ţări din Orientul îndepărtat, Circul Naţional din China! De mai bine de două decenii, Circul Naţional din China a atras la show-urile sale milioane de oameni în Europa, ce au fost părtaşi la această uniune dintre corp, minte şi suflet.

Cei mai buni artişti acrobaţi, coregrafi, circari ai Chinei, te introduc într-o lume misterioasă, palpitantă şi te conduc la limita dintre înţelegere şi pericol, trupurile acrobaţilor chinezi determinându-te să crezi că forţă gravitaţională nu există.

"Un acrobat chinez nu efectuează o susţinere în mâini, un acrobat chinez este el însuşi această acrobaţie”,  a declarat unul dintre antrenori.

“Identificarea absolută cu ceea ce faci este baza armoniei interioare”. Simbioza acrobaţilor – stare şi mişcări a căror “poveste” au o istorie de peste două mii ani în China, şi cu mai mult de trei mii de ani de Feng Shui – face astfel încât privitorii simt că nimic nu rămâne neclintit şi totul este o parte dintr-un întreg, amenajat într-un spectacol de teatru fulminant.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate