Înţeleg perfect disperarea celor care se uită cu groază că Centenarul se aproprie, iar noi încercăm să încropim ceva în grabă. Şi eu fac parte din aceeaşi categorie de disperaţi, doar că nu dau vina pe neputinţa românească, ci pe indolenţa politicienilor.
Dacă este să discutăm corect, românii intră în primul Război Mondial chiar din prima zi – 28 iulie 1914. Sute de mii de ostaşi ro- mâni sunt mobilizaţi şi intră în luptă sub steagul Imperiului Rus sau al Imperiului Austro-Ungar. De facto, ca stat, România intră abia doi ani mai târziu, dar repet, românii luptă din 1914. Din acest punct de vedere, serbările puteau fi pregătite cu mult înainte. Singurii care au făcut ceva în acest sens au fost cei de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară care au publicat două volume fundamentale la Editura Mi- litară „Românii la începutul marelui război” şi „Românii în Marele Război. Anul 1915”. Plus o primă reuniune ştiinţifică a istoricilor militari din România şi Republica Moldova, la care am avut onoarea să particip. Pe de altă parte, Primul Război Mondial - sau Marele Război, Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, Războiul Reîntregirii, titulaturile sunt diverse în istoriografie – se încheie în mod juridic prin Tratatul de la Trianon care a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoa- re în Primul Război Mondial și Ungaria. Deci timp mai avem slavă domnului până în 2020! Asta nu înseamnă că avem timp să o mai feştelim şi să ne trezim pe 1 decembrie 2018. 1 decembrie 1918 este cea mai frumoasă zi pe care a a dăruit-o Dum- nezeu românilor – nu nimic în tolbă. Doar panglici şi decoraţii!
La sfârşitul săptămânii trecute am fost la Focşani, invitat la Sesi- unea Ştiinţifică Naţională „100 de ani de la luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti”. Sub patronajul Consiliu- lui Judeţean Vrancea şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Muzeul Vrancei a organizat un regal. Au fost prezenţi coloşi ai istoriei precum Ioan Scurtu, Constantin Buşe, Corneliu Mihail Lungu, Valentin Ciorbea, Petre Ţurlea, istorici militari de elită: general Adrian Stroea, Constantin Hlihor, Marian Moşneagu, Jipa Rotaru, Ion Giurcă, Dan Prisăcaru, Cornel Ţucă, Luminiţa şi Teodora Giurgiu, dar şi profesori eminenţi precum Sorin Damean, Stoica Lascu, Alin Spânu, Marusia Cârstea etc.
Toată bijuteria de sesiune care a durat 2 zile, în urma căreia urmează să fie publicat un consistent volum, se datorează faptului că la conducerea Muzeului Vrancei se află profesorul dr. Horia Dumitrescu pe care - menţionez pentru proştii de serviciu - l-am cunoscut pentru prima oară. Şi am fost onorat, pentru că îi cunoşteam opera monumentală, sacrificiul pe care l-a făcut pentru a înscrie Vrancea pe harta istoriografiei româneşti. Nu-i redau meritele, ele sunt arhicunoscute de specialişti şi mai ales de cei din Vrancea. De aceea sunt convins că la pensionare va avea parte de un bust pe care îl merită cu prisosinţă! Şi nu spun lucruri mari!
Tot pe acestă cale vreau să-i cer scuze domnului Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean. L-am taxat de nenumărate ori, mai ales în ceea ce priveşte activitatea sa politică. Dar în ceea ce priveşte cultura e imbatabil. Ascultător în sensul bun al cuvântului de oameni înţelepţi, precum profesorul Horia Dumitrescu, a alocat an de an sume importante pentru cultură şi, mai ales, pentru istorie românească. O fi el pesedist, dar îmi scot pălăria în faţa domniei sale. Dacă ar exista mai mulţi Oprişani în ţară, cred că nu aveam probleme cu Centenarul. Dimpotrivă!
Recomandările noastre
