În secolele trecute, când medicina nu reprezenta ceva familiar pentru ţăranii români, leacurile băbeşti, unele mai ciudate şi mai scârboase decât altele.

Leacurile oferite bolnavilor datează din 1740 şi au fost prezentate în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".

“De tuse, să iei gutue, sa o ungi cu unt de vacă şi s-o bagi în oală să fiarbă foarte bine, deci să mănânce gutuia şi să bea zeama. Usturoi copt cu miere, să fie mâncat pe nemâncate. Să fierbi smochine cu vişine, să strecori şi să bei.

Când te mănâncă ochii: şofran şi trandafir frământat ca făina, se mestecă şi se pune la ochi.

Când doare gura: trandafir uscat şi ars, să-l faci fărină, presari dinţii. Sau: popitnic (buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură.

De putrezimea dinţilor: şofran care în chip ca făina, să presari dinţii şi mestecat cu miere unge dinţii", se arată în documentul prezentat de autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".

De turbat: se scrie o prescură şi să îi dai să mănânce.

La durere de cap: muşte pisate şi amestecate cu miere, să ungi la cap, în creştet.

De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru. Aceea este doctoria.

Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche.

Când turbează omul: fiere de porc pe gură să bea.

De câine turbat: raci de râu să-i pisezi arşi şi să se bea cu vin.

De asurzire: fiere de iepure cu lapte de femeie să pice în ureche sau fiere de corb cu lapte de femeie să pice în ureche.

Muşcătura câinelui turbat sau de şarpe: frunză de urzică pisată cu sare şi spintecă o broască şi pune la rană.

De scrântitură: melci de câmp, să-i pisezi bine cu albuş de ou şi miere, le amesteci la un loc, şi le legi la scrântitură.

De durere de inimă: apă de trandafiri şi apă de pelin să le amesteci şi să îi dai să bea.

Cine are păduchi laţi la ochi: să cauţi argint viu, să-l omori şi să-l ungi pe trup.

De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie, să amesteci toate şi să le ţii la picioare şi la trup.

Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul.

De limbrici: frunză de soc, să o pisezi bine şi să o fierbi cu apă. Se bea în trei zile.

Femeia care nu poate naşte coconi: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte.

Cui pute gura: frunză de salcie albă să o fierbi şi să speli gura de zece ori în oţet.

Cine are glonţ în trup: să caute iarbă dulce şi să se piseze bine, şi te leagă la rană.

Cui iese dosul şăzutului: să cauţi ţepi de orz şi floare de pătlagină şi să le pisezi bine amândouă odată la un loc şi să le fierbi şi te spală cu ele la şezut.

De sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.

De umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece.

De muierea care nu face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea sângele cald.

De inimă: rădăcină de rug şi de mărăcine pisate, să le bea cu vin cald.

De muşcătură de câine: baligă de porc cu unt, să pui la muşcătură.

Când plânge cuconul noaptea: să cauţi o piele de şarpe şi să-l afumi când îl vei culca.

De orbiciune: să-şi rază unghiile acel bolnav şi să le pună într-o lingură şi cu ţâţă de fată să le bage în ochi", se arată în documentul prezentat în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".

Pentru încuiatul udului, miere şi săpun, rachiu de rom şi mărar şi molatră, să le pisezi bine şi să le faci turtă şi să le pui la mădulariu”, se arată în manuscrisele în care apar leacurile băbeşti, conform historia.ro.