Editura Evenimentul si Capital

Ce fac ”sfinții” Gheorghe din politică după ce au pierdut puterea

Autor: | | 0 Comentarii | 651 Vizualizari

„Evenimentul Zilei” vă prezintă o serie de politicieni care îşi serbează, cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ziua onomastică.

Dacopatul Funar

În ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Funar, se pare că zilele gloriei sale politice – care au culminat, cândva, cu repetatele mandate de primar al Clujului – au apus definitiv. De altfel, Funar şochează de la o zi la alta, vehiculând idei şi scenarii cel puţin năstruşnice. De pildă, el  e ferm convins că Isus Hristos era dac, că România este un soi de grădină a Raiului şi că, pe Ceahlău, există piramide energetice cunoscute numai de iniţiaţi.

Pinalti, „pensionar” de Ilfov

Nici Gheorghe Ştefan, alias „Pinalti”, nu mai e atotputernic. După ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul „Microsoft”, problemele s-au ţinut lanţ: Gheorghe Ştefan a demisionat din fruntea primăriei, a divorţat şi s-a mutat în Ilfov. Actualmente, îl consiliază pe Robert Gherghe, preşedintele FC Voluntari. Reamintim că Pinalti a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, fiind nevoit să joace cartea recursului.

Ialomițianu, preocupat de legea dării în plată

Fostul ministru pedelist al Finanţelor – l-am numit pe Gheorghe Ialomițianu – este actualmente deputat PNL, graţie fuziunii dintre cele două partide. Recent, s-a remarcat prin luări de poziţie referitoare la legea „dării în plată”, militând pentru menţinerea proiectului „Prima Casă”.

Flutur, în cărţi pentru CJ Suceava

Fostul ministru al Agriculturii – senatorul liberal Gheorghe Flutur – a rămas o forţă în Suceava. E prima opţiune PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (funcţie pe care a mai ocupat-o, în perioada 2008-2012). Totodată, Flutur este preşedintele PNL Suceava.  

Gheorghe Nichita, între Urdăreanu și amantă

Problemele nu l-au cruţat deloc – ba, dimpotrivă! – pe cândva omnipotentul Gheorghe Nichita, primarul suspendat al Iaşului. Pesedistul a fost arestat în octombrie 2015, sub acuzaţia de luare de mită (de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului UTI, care intenţiona să obţină un contract pentru semaforizarea Iaşului, în valoare de aproximativ 70 de milioane de lei). După patru luni, Nichita a fost eliberat şi pus în arest la domiciliu. La ieşirea din penitenciar, pesedistul a mărturisit că a trăit cea mai grea perioada din viaţa lui. Totodată, Gheorghe Nichita este acuzat că a folosit Poliţia Locală (în formă repetată, fireşte) pentru a-şi spiona amanta, o angajată a Primăriei.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate