CAZINOUL Constanța, inclus în lista celor mai periclitate 7 monumente din Europa, va fi CONSERVAT de municipalitate

CAZINOUL Constanța, inclus în lista celor mai periclitate 7 monumente din Europa, va fi CONSERVAT de municipalitate

Simbolul Constanței, Cazinoul, lăsat în paragină de peste 10 ani, va fi conservat până în luna noiembrie, de Ziua Dobrogei, de către municipalitate. Prins de ani de zile în hățișul birocratic al licitațiilor organizate, contestate și anulate, Cazinoul a ajuns pe lista celor mai periclitate 7 monumente istorice din Europa. Fundația Arche și organizatorii Neversea au anunțat că se vor implică în campanii de conștientizare a importanței monumentului istoric în țară și în Europa.

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat, astăzi, că din cauza birocrației care întârzie de ani de zile începerea lucrărilor de reabilitare a Cazinoului, a ajuns la capătul răbdării. Compania Națională de Investiții (CNI) a organizat până acum trei licitații dar, în urma contestațiilor, toate au fost anulate în instanță. În urma discuțiilor cu CNI s-a convenit ca primăria Constanța să se implice în salvarea monumentului. “Municipalitatea va face lucrările de conservare, până la Ziua Dobrogei, 14 noiembrie, și se va asigura că vor fi, în permanență, actualizate  până în momentul în care vor începe lucrările de consolidare și restaurare” a declarat Decebal Făgădău într-o conferință de presă.

 

Decizia de conservare a Cazinoului a fost luată în urma aplicării unui chestionar de sondare a opiniei publice constănțene cu privire la procesul de reabilitare a monumentului și destinația socio-culturală pe care o va avea acesta. Primăria Constanța nu este singură în campania de salvare a Cazinoului. Fundația Arche prin Europa Nostra a reusit să includă Cazinoul pe lista celor mai periclitate 7 situri din Europa. Pentru președintele fundației Arche, conservarea Cazinoului este un pas important. “Pentru că încercăm să stopăm degradarea. Dacă procesul de licitație mai durează 2-3 ani avem măcar Cazinoul conservat. Și atunci când se va interveni, va fi pe o situație similară ca cea actuală, nu pe o degradare continuă de 10 ani”,a declarat, pentru EVZ, Raluca Bărbulescu.

 

Printre monumentele europene care au primit sprijin prin intermediul programului “7 Most Endangered”  se numără Mănăstirea din Setúbal, Portugalia, care, în 2 ani de la includerea în program, a fost redeschisă publicului, după 23 de ani de abandon. O alta, este Sinagoga din Subotica, Serbia. În 2014, experții internaționali au realizat, alături de societatea civilă, o strategie de salvare a 60 de biserici de lemn din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei. Peisajul Cultural Minier Roșia Montană a fost de asemenea pe lista celor 7, potrivit fundației Arche.  

 

Procesului demarat de primăria Constanța și Asociația ARCHÉ se alătură organizatorii festivalului Neversea care doresc să se implice în comunitate. Bogdan Buta, directorul Neversea a anunțat că până în luna mai vor demara o campanie care să unească fanii festivalului, partenerii, dar și comunitatea locală, cu scopul de a pune în valoare simbolul orașului Constanța. Vor strânge și fonduri pentru a contribui la reabilitarea Cazinoului. E greu de spus cand va avea loc a patra licitatie pentru consolidarea și reabilitarea Cazinoului din Constanța. Municipalitatea speră ca CNI să se ocupe de această sarcină până la sfârșitul acestui an. (Foto Marian Sterea- Fundatia Arche))