Ieșirile în décor ale Poloniei și Ungariei în materie de stat de drept au fost taxate de către instituțiile UE.

Pentru că, dacă conservatorismul e acceptabil în contextul regulilor europene, iliberalismul și încălcarea principiilor și valorilor care stau la baza Tratatelor și apartenenței la Uniune nu sunt negociabile. Iar dacă suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE și Consiliul European pentru Polonia reclama o procedură complicate, potrivit articolului 7, iar Ungaria anunțase deja susținerea prin veto, intrând ea însăși, pe baza solicitării Parlamentului European, pe linia sancțiunilor de aceeași natură, bugetul UE pentru 2021-2027  nu mai poate fi blocat.

 

Deja Polonia a nuanțat substanțial legile sale împotriva independenței justiției prin numirea judecătorilor pe canale politice. Partidul la guvernare a schimbat premierul, care a negociat cu Comisia Europeană și se apropie de un compromis până la votul final de luna viitoare al controversatelor legi, astfel încât să iasă din raza de bătaie a sancțiunilor. Polonia are 4% din cheltuielile publice dependente de fondurile UE iar Ungaria 7%. Și aici nu e vorba numai despre perspectiva de reducere a fondurilor de coeziune în favoarea fondurilor pentru imigranți sau a fondurilor pentru politica agricolă comună pentru fondurile PESCO, ci e vorba deja despre condiționarea tuturor acestor fonduri de respectarea principiilor, valorilor comune și a tratatelor la care statele sunt parte, de bună voie, odată cu aderarea în UE.

 

Care ar fi principalele preocupări ale Comisiei Europene ce vor fi incluse în condiționări? Mai întâi, evident, principiile independenței justiției, statului de drept și combaterii corupției, pe lângă principiile democratice de bază. Apoi e vorba despre separarea și echilibrul puterilor în stat și combaterea tendinței ca o putere în statul democratic să le domine pe celelalte – Executivul sau Legislativul, de obicei. Apoi e vorba despre blocarea tentativelor de politizare a instituțiilor independente în stat. Iliberalismul nu suportă instituții independente, care să iasă de sub controlul politic.

 

În fine, și cel mai grav, evitarea confundării unui Partid cu Statul, respectiv vechea sintagmă de Partid-Stat, când deciziile nu se iau în organismele constituționale, în instituțiile statului, ci se iau în structura de conducere a unui partid. Tentația de a glisa de la prerogativele Guvernului sau ale Parlamentului spre cele ale controlului unui partid sunt considerate reprobabile, odată ce un guvern este votat în Parlament și instalat prin vot de încredere, deci miniștrii care au depus jurământul exercită puterea executivă, nicidecum conducerea de partid, care se reprezintă pe sine și interesele sale înguste, ca să nu mai vorbim că nu a fost votat de către Parlament și nici nu a depus jurământul în fața Președintelui țării, în numele interesului comun.

 

Mai adăugăm aici și tentația controlului parlamentar asupra Guvernului care să se exercite doar de către Majoritate, nu de către Parlament în întregimea sa, deci tentația dictaturii majorității în Legislativ, atât la acte normative cât și la numiri, unde nu se mai respectă diversitatea și reprezentarea în Parlament. Varianta poloneză de Curte Constituțională controlată de majoritate sau direct de Executiv prin numire, ca și la curțile de justiție, nu este acceptabilă, așa cum nu e acceptabilă nici autonomia deplină a unei puteri în stat, justiția, dacă nu e echilibrată de către celelalte puteri.

 

Condiționalitatea e considerată de către Comisia Europeană o variantă de schimbare fundamentală a jocului și ieșire din illiberalism. Jean Calude Junker, președintele Comsiei Europene, a decis ca, în cele 18 luni de mandate pe care le mai are, să încheie acest capitol al iliberalismului, considerat o amenințare mai mare pentru unitatea Europei decât Brexitul. Deja unii pași sunt sesibili și în privința acțiunii lui Viktor Orban, cel mai recent ales și mai zburdalnic lider din UE, care contestă politicile dar a ales să respecte verdictele Curții Europene de Justiție pe toate dimensiunile. A făcut-o cu acțiunea sa de a înlocui judecătorii de vârf și cea privind independența instituției de protecție a datelor personale. În ambele cazuri, Orban s-a conformat deciziilor curții. La fel cum a fost nevoit să accepte și hotărârea Curții în chestiunea cotelor de migranți, când aceasta a dat dreptate Comisiei Europene.

 

Acum la Curtea Europeană de Justiție a plecat un nou caz de infringement, respectiv unul care blochează legea de finanțare externă, cu impact direct asupra Universității Central Europene finanțată de George Soros, dar și a ONG-urilor și a partidelor liberale anti-guvern. Mai mult, în dezbaterea din Parlamentul European privind blocarea/suspendarea Ungariei, referințele directe au fost la utilizarea în scopuri nepotrivite a fondurilor europene de către oamenii de afaceri din preajma lui Orban, abonați privilegiați la fonduri europene. În plus, preocuparea majoră rămâne cea a politizării de partid a tuturor instituțiilor în profunzime, dincolo de zonele rezervate politicului, postured e funcționari publici ocupate cu camarila și oamenii de partid care iau locul în întregul establishment, profesioniștilor independenți. Schimbările produse în ultimele 3 mandate amenință deja perspectiva Ungariei pe termen lung.