Brăila, județul unde USL nu trăiește. Pesediștii au modificat afișele trimise de la centru

Brăila, județul unde USL nu trăiește. Pesediștii au modificat afișele trimise de la centru

Pe raza judeţului Brăila nu există niciun banner sau afiş electoral al Alianţei PSD-UNPR-PC cu sloganul "USL trăieşte". Conform Infobrăila, organizaţia judeţeană a PSD a decis să nu pună pe panouri materialele cu acest mesaj, trimise de la centru. Acolo unde mesajul era "Continuăm USL" a fost scris "Continuăm împreună". Rămâne de văzut ce va zice Victor Ponta, care este așteptat sâmbătă în județ.

"Ne-au trimis de la centru şi nu le punem. Nu le pun, nu le-am făcut noi, tot ce avem e de la naţional", a precizat pentru Infobrăila primarul Brăilei, Aurel Simionescu, totodată prim-vicepreședintele filialei locale a PSD. "Am avut ieri o întâlnire cu activul nostru. Noi am fost adepţii să mergem cu USL-ul, organizaţia de Brăila, şi am comunicat lucrul acesta la nivel naţional. Ne-am spus părerea. În momentul în care s-a luat hotărârea că fiecare merge pe drumul lui, mergând pe ideea că nu ne înjuram unii pe alţii, atunci mergem separat. La Brăila nu se găsesc afişe de acel tip, cu "USL trăieşte" şi mai e unul, "Continuăm USL" ", a spus edilul social-democrat.

Surpriză pentru Ponta

Sâmbătă premierul Victor Ponta este așteptat în vizită la Brăila și rămâne de văzut ce va spune despre mica rebeliune locală. Cu acest prilej, pe Sala Polivalenta trebuia pus un afiş primit de la centru, cu sloganul "Continuăm USL", însă primarul a menţionat că şi acesta a fost modificat cu sintagma "Continuăm împreună".

Purtatorul de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan, a declarat pentru Infobraila că "fiecare organizaţiei îşi stabileşte strategia, răspunzând de rezultatele obţinute la alegeri". "Noi le-am trimis, însă sunt editabile. Trebuie păstrat cât mai mult conceptul. Nu e o problemă atât de mare. Nu "USL trăieşte" este sloganul principal al campaniei noastre, ci "Mândri că suntem romani". Nu cunosc alt judeţ care să fi procedat în acest fel", a mai adăugat Ivan.

Ne puteți urmări și pe Google News