Bărbat, în comă, călcat în picioare de un cal. Căruțașul, cercetat pentru fuga de la locul accidentului

Bărbat, în comă, călcat în picioare de un cal. Căruțașul, cercetat pentru fuga de la locul accidentului

Polițiștii din Mangalia cercetează un căruțaș, din comuna Independența, pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului după ce a trecut cu calul peste un localnic ce traversa o uliță și a dispărut. Victima, un bărbat de 57 de ani, a fost transportată, în comă, la Spitalul Județean de Urgență din Constanța

S-a întâmplat astăzi, la prânz, când un localnic din Independența, care traversa o stradă din centrul comunei a fost lovit în plin de un cal care tracta o căruță al cărei conducător a virat la dreapta de pe drumul județean. În imaginile surprinse pe o cameră de supraveghere se vede cum animalul a trecut pur și simplu cu picioarele peste bărbat. Victima a fost abandonată, pe jos, în timp ce căruțașul a dispărut, cu atelaj cu tot. Un elicopter SMURD a fost solicitat la locul accidentului. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Constanța, în stare gravă.

Cercetarea cazului a fost preluată de Biroul Poliției Mangalia. Căruțașul a fost  găsit, la scurt timp. “Conducătorul atelajului hipo are 36 de ani, din Botoșani. Acesta se deplasa dinspre satul Movila Verde către Dumbrăveni. A scăpat de sub controlul vehiculul cu tractiune animală, moment în care a surprins și a accidentat puternic un bărbat, ce se deplasa pe marginea carosabilului. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, a transmis purtde cuvânt al IPJ Constanța, Cristina Vasile.

 

Ne puteți urmări și pe Google News