Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Austria adoptă o reformă controversată a legii Islamului din 1912

Sebastian Kurz
Autor: | | 0 Comentarii | 874 Vizualizari

Parlamentul Austriei urma a adoptat, azi, o nouă legislaţie ce reglementează statutul comunităţii musulmane, interzicând finanţarea imamilor din fonduri externe, pentru a evita derivele radicale.

Noul text, prezentat de guvernul marii coaliţii de stânga-dreapta aflată la putere la Viena, modernizează precedenta „lege privind islamul', promulgată încă din 1912, după anexarea Bosniei şi Herţegovinei la Imperiul Austro-Ungar.

Potrivit ministrului conservator pentru Integrare al Austriei, Sebastian Kurz, noua lege este destinată „să acorde mai multe drepturi musulmanilor, dar să şi combată în mod clar derivele”.

Austria, ţară cu 8,5 milioane de locuitori, numără astăzi circa 560.000 de musulmani, majoritatea de origine turcă şi bosniacă, dar şi cecenă şi iraniană.

Elaborat în decurs de doi ani, noul text nu este legat în mod direct de atentatele islamiste din Europa, însă a căpătat un nou contur după ce aproape 200 de persoane din Austria, inclusiv femei şi copii, s-au raliat jihadiştilor din Siria şi Irak.

Pentru a limita riscurile de îndoctrinare şi pentru a promova „un islam cu caracter european”, potrivit exprimării lui Kurz, noua lege interzice finanţarea de organizaţii culturale şi a imamilor din fonduri externe, scrie AFP; citată de Agerpres.

De asemenea, noua lege cere ca aceştia să cunoască limba germană.

Textul prevede, pentru prima dată, dreptul musulmanilor de a dispune de serviciile unui imam în armată, în spitale, case de bătrâni şi închisori, precum şi de dreptul la mâncare halal, inclusiv în şcolile publice.

Legea, care asigură o funcţionare instituţională a principalei federaţii musulmane din Austria, IGGO, stipulează de asemenea că cele circa 450 de organizaţii musulmane ale ţării vor trebui să dea dovadă de „o abordare pozitivă din partea societăţii şi statului” pentru a fi agreate.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
11:13 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 07:36 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate