Experimentul secolului, o risipă de bani?

Experimentul secolului, o risipă de bani?

Sir David King, preşedintele Asociaţiei Britanice pentru Avansul Ştiinţei, crede că oamenii de ştiinţă ar trebui să investească mai puţin timp şi bani în fizica fundamentală şi să se concentreze pe a găsi soluţii pentru sărăcie şi pentru încălzirea globală, se arată în ediţia elctronică a BBC.

În discursul său de la întâlnirea asociaţiei pe care o conduce, el a evaluat provocările pe care le întâmpină umanitatea aflată în creştere numerică şi a indicat ca zone sensibile management-ul resurselor şi schimbarea climatică.

 

Una dintre soluţiile oferite de King a fost aceea ca oamenii de ştiinţă să se reorienteze din domeniul fizicii particulelor şi al explorării spaţiale spre "marile provocări, unde rezultatul pentru civilizaţia noastră este crucial", informează BBC.

 

Dar profesorul David L. Wark, de la Rutherford Appleton Laboratory, nu este de acord. El a spus că David King are o viziune cam îngustă şi uşor naivă pentru preşedintele Asociaţiei Britanice pentru Avansul Ştiinţei.

 

"Dacă distrugi fizica particulelor şi astronomia, nu vei produce mai mulţi oameni de ştiinţă care să lucreze la captarea carbonului, ci vei produce pur şi simplu mai puţini oameni de ştiinţă", a spus Wark, citat de BBC.

 

Wark a mai spus că investiţia anuală în fizica particulelor, în Regatul Unit, nu depăşeşte valoarea unei halbe de bere de persoană.

 

Proiectul acceleratorului de particule LHC, aflat la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, a costat peste 3,75 de miliarde de euro.

Citiţi şi: "Sfârşitul lumii: cum a venit, aşa s-a dus..."

"Experimentul secolului, răspunsul la marile enigme?"

Ne puteți urmări și pe Google News