Aproape 89.000 de AUTOTURISME SECOND hand au fost înmatriculate în România, în patru luni

Aproape 89.000 de AUTOTURISME SECOND hand au fost înmatriculate în România, în patru luni

Numărul înmatriculărilor de autoturisme second-hand a ajuns, în primele patru luni ale anului, la 88.647 de unități, în creștere cu circa 20%, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), potrivit Agerpres.

În perioada menţionată, marca Volkswagen continuă să conducă în ierarhia autoturismelor rulate înmatriculate pe plan local, cu 25.040 de exemplare, în creștere cu 18,22 comparativ cu același interval din anul precedent, când s-au consemnat 21.181 de înregistrări.

La nivelul lunii aprilie 2016, din cele aproape 23.984 de autoturisme rulate înmatriculate în România, 6.729 de exemplare au fost Volkswagen, în creștere cu 26,37%, comparativ cu aprilie 2015, când s-au înregistrat 5.325 de unități.

Topul preferințelor continuă cu Opel (3.946 de unități, +17,16%), Ford (2.768 unități, +24,13%), BMW (1.880 unități, +34,86%), Audi (1.845 unități, +43,13%), Skoda (1.256 unități, +36,52%), Renault (1.012 unități, +21,78%) și Mercedes-Benz (953 unități, +35,37%).

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform statisticii DRPCIV, parcul auto național din România însuma, la sfârșitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unități, în creștere cu 5,27% față de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.

Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unități erau încadrate în categoria autoturismelor, în creștere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.