Andreea Marin, gata să renunțe la tot de dragul familiei

Andreea Marin, gata să renunțe la tot de dragul familiei

Realizatoarea TV are planuri mari. Andreea Marin spune că este pregătită să devină mamă și debutează cu o nouă emisiune la Radio Itsy Bitsy

Andreea Marin surprinde din nou. După ce soțul ei, Tuncay Ozturk, a declarat într-un interviu despre dorința sa de a avea copii, Andreea a spus că este pregătită să devină mamă și a adăugat că ar renunța la tot pentru familie. „Cu siguranță, în acest moment al vieții mele, familia e prioritatea mea. De proiecte avem timp. Pentru cei dragi, nu e niciodată destul”, a spus realizatoarea TV pentru EVZ.

O nouă emisiune

Peste doar câteva zile, vocea Andreei Marin se va auzi la radio. Diva a anunțat că va realiza „Prețuiește viață” la radio Itsy Bitsy. Andreea ne-a vorbit atât despre subiectele pe care le va aborda, cât și despre posibilitatea să o aibă pe fiica sa, Violeta, în studio. „Cred că ceea ce a fost bun pentru mine, poate fi bun și pentru alți oameni care vor să trăiască frumos. Ca să învățăm să prețuim ce trăim, avem nevoie de mărturii despre echilibrul care ne lipsește, dar care nu e de neatins. (...) O să vă spun istorioare despre oameni pe care îi prețuiesc, pentru că au știut să își urmeze instinctul și... să îndrăznească! Eu nu le știu pe toate, și încă învăț, așa voi face toată viața, zi de zi. Voi învață să fiu femeie, soție, părinte pentru copilul meu, într-un alt fel la fiecare vârstă, să înaintez în viață frumos, demn și cât mai sănătos. Voi învăța cum să scot la lumină frumusețea fiecărei vârste ce-mi va fi dată spre a o trăi”, a spus ea. „Prețuiește viață” va debuta pe 18 mai și va fi difuzată de luni până vineri, de două ori pe zi, de la 10.40 și 16.40. Realizatoarea TV a ales radio Itsy Bitsy deoarece postul este urmărit, de multă vreme, atât de ea, cât și de Violeta. Vedeta însă nu se gândește să o „corupă” și pe fiica ei pentru o carieră în showbiz.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Violeta își va croi drumul ei, nu cel scris de mine. Așa cum m-au încurajat și pe mine odinioară părinții mei. Noi am crescut împreună, ca mamă și fiică, încă de la primul gângurit, cu radio Itsy Bitsy. Ne-am trezit și am adormit împreună”, a adăugat Andreea.