Dan Alexa, apariție rară cu noua soție. Cine este Andrada
- Emma Cristescu
- 21 iulie 2024, 13:39
București. Dan Alexa a venit cu noua lui soție la meciul Rapid - CFR Cluj, scor 2-2, derby-ul etapei #2 din Superligă. Fostul antrenor de la Rapid se afișeasă rar cu femeia care i-a furat inima. Andrada Alexa și-a făcut apariția într-o ținută sport, complet albă.
Dan Alexa, cu soția și copilul la meciul din Giulești
Fostul fotbalist și Andrada formează un cuplu din 2019, atunci când Alexa era antrenorul celor de la Astra Giurgiu, echipă dispărută între timp. Cei doi au și un băiat, Dan Arkan. Și el a venit la meciul din Giulești. Micuțul a fost în centrul atenției în tribuna oficială.
Dan Alexa a mai fost căsătorit în trecut. El a divorțat de fosta soție, cu care are două fete, în 2016. În urmă cu ceva vreme, acesta a declarat că fosta lui parteneră l-a susținut în cele mai grele momente, dar că a fost prea imatur să mețină relația.
Dan Alexa, despre fosta soție
„Am avut parte de o soție foarte bună, care și-a dedicat viața pentru mine. Ea suferea foarte mult când jucam prost sau eram criticat. Și-a făcut viața după programul meu. Cred că am ajuns la divorț pentru că am fost de foarte mult timp împreună. Cred că am fost imatur în relație. Atunci când cunoști pe cineva de mult, există și riscul ăsta, să nu te maturizezi împreună cu relația și să apară alte probleme odată cu creșterea în vârstă”, spunea Alexa.
De ce i-a tras un pumn Anamaria Prodan
Recent, Dan Alexa a spus adevărul din spatele pumnului pe care i l-a dat Anamaria Prodan. Acesta a declarat că impresara l-a lovit din motive profesionale și atât. El a mai spus că este mândru că nu a ripostat, dar că regretă că a fost judecat de oameni. Fostul antrenor a mai zis că nu au avut o relație amoroasă, așa cum s-a zvonit și a lăsat de înțeles Laurențiu Reghecampf.