AMENZI RECORD aplicate de polițiști în prima zi a lui 2018

AMENZI RECORD aplicate de polițiști în prima zi a lui 2018

În prima zi a acestui an, polițiștii au dat peste 2.200 de amenzi a căror sumă totală s-a ridicat la circa 750.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Tot pe 1 ianuarie 2018, polițiștii au intervenit la peste 3.800 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. În urma acțiunilor și intervențiilor efectuate, autoritățile au constatat peste 700 de infracțiuni.

„Peste 8.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 188 de acțiuni și s-a intervenit la 3.846 de evenimente, dintre care 3.387 au fost sesizate prin 112.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma activităților, au fost constatate 735 de infracţiuni, iar 82 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 3 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 16 măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 2.225 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 750.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 11.000 de lei.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 101 de infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 169 de permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare”, anunță IGPR, într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.